Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

VIDEO și GALERIE FOTO: Colegul nostru, Petrică Butuc, în lumina reflectoarelor

Marți, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea a găzduit lansarea volumului „Soldați împinși în avanpost”, apărut la Editura UZP în anul 2023, semnat de colegul nostru, Petrică Butuc. Rondelurile cuprinse în acest volum au fost lansate într-o zi de mare importanță pentru cultură, și anume Ziua Internațională a Poeziei. Lansarea a avut loc cu sprijinul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, în parteneriat cu Asociația Ziariștilor Profesioniști din România (UZP) – Filiala Vrancea.

Inundă iar pământul floarea/ Firavă-n muguri dă speranța‟

Alături de domnul Butuc au fost familia, prietenii, colegii de breaslă, colegii de redacție și oameni care, într-un fel sau altul, i-au marcat frumos existența. Îmi face o plăcere deosebită, o bucurie și o onoare să văd că atât de mulți ne-ați pășit astăzi pragul bibliotecii, că ați venit în casa noastră, a cărților, și că ați ales să fiți alături de autorul nostru, domnul Petrică Butuc. Este un moment cu atât mai emoționant, cu cât în această frumoasă zi de primăvară, avem o bucurie imensă să participăm la lansarea volumului dumnealui, «Soldați împinși în avanpost», la care știm că lucrează de foarte multă vreme, și-i simt bucuria și plăcerea să vă aibă pe toți alături‟, a spus Oana- Raluca Boian, managerul Bibliotecii Județene.

Prezentă la lansare, bibliotecara dr. Teodora Fîntînaru, a subliniat faptul că deschidem împreună cu dumneavoastră, aici la bibliotecă, în Vrancea, Ziua Internațională a Poeziei, pe care nu puteam să o începem fără poezie, fără o lansare de carte. Așadar, o carte de poezii de excepție, pentru că însumează acolo nu numai o experiență de viață, ci și o experiență profesională aparte‟.

Într-un discurs atent gândit și creionat, profesorul Vasile Lefter a spus că Biblioteca Județeană a devenit o adevărată casă a noastră, a culturii. Nu este prima dată când se lansează aici o carte, prin urmare, este locul cel mai potrivit pentru lansarea unei cărți. Sigur că o carte poate fi lansată oriunde, dar o carte între cărți își arată valoarea (…)‟. Fiind un eveniment foarte important pentru domnul Butuc, nu avea cum să nu-i fie alături prietenul și colegul de breaslă, publicistul Radu Borcea care a precizat că pe „Pit, cum îi zicem noi, cei apropiați, îl cunosc de la sfârșitul anilor ’60 ai secolului trecut. Am fost colegi de liceu, am fost colegi de facultate la ziaristică după ce am trecut printr-un concurs de preselecție din care am rămas 4 din 82. Am fost coleg de an, deci, la ziaristică, apoi coleg de redacție, la Milcovul, mulți ani (…)‟.

De unde să-ncepem, tot încerc să știu‟

Petrică Butuc a fost multă vreme jurnalist la ziarul Milcovul, unde a activat ca secretar general de redacție, redactor șef, editorialist, lucrând concomitent și la săptămânalele Unirea și Milcovul Magazin ca redactor și tehnoredactor. De asemenea, a fost director și editorialist la Șansa Vrânceană, este redactor la Monitorul de Vrancea și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Ca o încununare a activității sale, Petrică Butuc a obținut Premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România în anul 2022, premiu care-l onorează și responsabilizează în același timp.

Seria mea de rondeluri a început în ziua în care rondelistul de până atunci al ziarului, domnul Moni Ionel Constantin, care trebuia să-mi aducă rondelul în ziua de facere a ziarului – o zi foarte încărcată în care aveam de făcut rubrica «Nebunul Regelui», rubrica de „Aluzii /Iluzii», editorialul, și ziarul, mi-a spus: «Nu te supăra, nu mai…». I-am spus că nu este nicio problemă, rămânem prieteni, dar pagina din ziar trebuia completată. Și atunci am început să scriu rondeluri, adică a trebuit să scriu un rondel pentru a doua zi. Cum nu era timp să mă duc în spații astrale să găsesc idei, am plonjat în realitatea imediată, pentru că în acea zi, sau cu o zi în urmă, demisionase guvernul Ciorbea și-am scris «Un guvern de extra ciorbire» (…)‟, povestește domnul Butuc.

Invitată la eveniment, Violeta Balion, redactor șef al Monitorului de Vrancea, a precizat: „Ce să spun despre domnul Butuc?, mă tot întreb de zile bune. Că nu încetează să mă surprindă prin vitalitate. Că articolele sale au un stil proaspăt, modern, aerisit, ceea ce mulți dintre mai tinerii ziariști sau aspiranți la acest statut nu reușesc. Că îl enervează folosirea termenului ziarist sportiv, dar dumnealui chiar e ziarist și chiar e sportiv. Are o energie a cărei sursă trebuie să fie undeva pe stadioanele unde merge fie ploaie, frig, vânt, fie arșiță, în sălile de sport, în Polivalentă, unde handbaliștii, baschetbaliștii, fotbaliștii, gimnastele, voleibalistele, atleții, karatiștii, judokanii, tenismenii, rugbiștii, șahiștii nu doar participă la competiții, nu doar câștigă ori pierd meciuri sau curse, ci îi dau domnului Butuc emoția, inspirația, scopul, intensitatea unor trăiri pe care le transmite cititorilor.

Câteodată urmărește în redacție meciurile pe care echipele focșănene le au în deplasare, iar în momentele dificile pare că ar vrea să se teleporteze acolo, pe teren, să-i ceară socoteală vreunui arbitru sau să-i dea indicații vreunui jucător.

La Monitorul de Vrancea, domnul Butuc e ziarist de sport; dar cariera dumnealui e complexă și completă, iar acum e și autorul unei cărți. M-am bucurat când în sfârșit am văzut cartea, pentru că de mult timp vorbim despre asta. Și m-am întristat când am citit-o; pentru că mi-aș fi dorit ca versurile de acum 20 de ani să nu mai fie actuale. Dar dacă n-ai găsi numele politicienilor de atunci, ai putea foarte bine să crezi că rondelurile sunt despre vremurile de acum.

Despre poeziile de dragoste am doar trei cuvinte: doamna Maria Butuc. De nenumărate ori mi-a vorbit despre dumneaei cu atâta dragoste, cu atâta respect, cu acea afecțiune pe care o dezvoltăm în timp pentru partenerul nostru, cel care ne enervează câteodată, despre care avem impresia că nu ne înțelege când avem mult de muncă, dar pe care ajungem să-l știm, să-l simțim parte din ființa noastră așa cum e ea, departe de perfecțiune, aproape de tot ce e omenesc.”

Deși nu a putut fi prezent la eveniment, prof. dr. ziarist Ion Gr. Cherciu a transmis câteva gânduri: „gazetarul și poetul Petrică Butuc dăruiește cititorilor un florilegiu de rondeluri risipite în timpurile noastre postrevoluționare în paginile prestigiosului ziar vrâncean – Milcovul. Acest volum de poezii sintetizează inspirația, munca și atitudinile unui gazetar-poet care a înțeles să-și îndeplinească în formele cele mai potrivite și misia de cetățean”.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe, moment în care domnul Butuc a primit aprecierile pe care le merită atât pentru frumoasa carieră, cât și pentru volumul de rondeluri. „Toate acestea dovedesc, o dată în plus, nu numai un condei exersat, sigur, egal cu el însuși, așa cum îl descoperim în rondelurile volumului de față, ci și sensibilitatea, finețea psihologică și înțelepciunea adunată în timp și așezată în filigranul versului de poet și de publicist de cursă lungă‟, a consemnat bibl. dr. Teodora Fîntînaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?