Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Consilierii loiali lui Grindă, dați în gât chiar de acesta: majoritarii din CL Focșani sunt cercetați penal în cazul Centrului de științe aplicate – Colegiul Național Unirea

Ion „Grindă” Ștefan a „realizat” o nouă conferință de presă, în legătură cu problemele penale pe care le are sau le „generează”. În acest episod, Grindă a povestit cum majoritarii din Consiliul Local Focșani s-au ales cu dosar penal pentru abuz în serviciu, a explicat domnul și ce „a generat” această situație: dumnealui, practic un om pâinea lui Dumnezeu cum îl știm, pătimește din cauză de „ranchiuna, invidia din inima, sufletul actualului primar al orașului Focșani”. Focșani municipiu, da, condus de Cristi Valentin Misăilă după ce l-a învins nu o dată, ci de două ori la vot pe Grindă. Vă dați seama ce ranchiună îi poartă Misăilă lui Grindă? Păi cum să nu fii invidios când de două ori, la alegerile din 2016 și 2020, focșănenii te-au ales pe tine primar și nu pe contracandidatul pe atunci PNL-ist Ion Ștefan! Probabil e invidios Misăilă și că a scăpat PNL-ul de acest membru marcant, care a fugit la Forța Dreptei, unde generează conferințe de presă, o dată pe lună.

Ne place acest verb, a „genera”. L-a folosit frumos și Grindă, în conferința de ieri: „A generat un dosar penal la adresa mea”. Reluând, invidia și ranchiuna a generat. Nu, că nu s-a oprit aici. Supărat de generarea dosarului, Grindă a citit ce capete de acuzare i-ar fi fost fost aduse și pentru care a primit clasare. Ca o paranteză, cercetările au pornit într-adevăr după o sesizare a primarului Misăilă, în legătură cu anumite „mișcări de trupe” făcute de majoritarii din Consiliul Local Focșani vizavi de proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Centru de științe aplicate – Colegiul Național Unirea”. Potrivit edilului, „noi am făcut referire doar la grupul consilierilor locali care au semnat în acel moment proiectul de hotărâre. Am făcut o sesizare cu privire la faptul că în 2021 consilierii locali PNL-USR au depus o inițiativă de proiect – proiect cu care am fost întotdeauna de acord – dar nerespectând procedurile legale, utilizând niște documente care nu erau emise de dumnealor. Proiectul este unul foarte frumos, pe care îl susținem până la capăt, un câștig enorm pentru județul Vrancea”.

Firesc, faptele au fost cercetate, iar Grindă a și înțeles „mai concret, despre ce este vorba”. Vă spunem totuși și noi. Era timpul fericit în care Grindă, potrivit propriilor afirmații, „am găsit de cuviință” să sprijine investiția. Chapeau. Numai că Grindă a uitat succesiunea evenimentelor. Hămesiți de atenție, majoritarii au pus pe genunchi de o ședință de CL Focșani, în care au forțat introducerea și votarea unui proiect de hotărâre care viza investiția. Intenția ar fi fost bună, doar că majoritarii au folosit o hârtie fluturată de fina lui Grindă, actuala doamnă Ana Maria Laura Dimitriu Bunghez, hârtie scoasă prin magie din posesia Companiei Naționale de Investiții, unde nu avea acces orice muritor de rând. Cine avea acces? Exact, ex-ministrul Grindă.

În 2021, consilierii PNL au vrut musai să-și impună un proiect de hotărâre în care, printre altele, inclusiv devizul general al investiției era asumat de aceștia. Deviz care cuprindea date pe care în mod normal nimeni din afara CNI nu le putea accesa. Proiectul deja inițiat de conducerea Colegiului Național Unirea fusese depus de primarul Cristi Misăilă în luna martie 2020, pentru obținerea finanțării, contractantul lucrării era CNI, firma care a făcut documentația tehnică era o societate din București, iar beneficiarul lucrării – Primăria Focșani. Undeva, ceva nu se potrivea. „Din postările publice făcute pe pagina de socializare Facebook s-a constatat că deputatul Ion Ștefan a participat, la data de 15.04.2021 (fără a avea competența cerută de lege pentru a interfera cu activitatea curentă a unei instituții publice ce intră în sfera puterii executive, în speță MLPDA), la o ședință de lucru a Comisiei Naționale de Investiții, ocazie cu care susnumitul ar fi obținut documente neasumate, nepublice. Aceste documente ar fi fost transmise de către deputatul Ion Ștefan, în calitate de președinte al organizației locale Focșani a PNL Vrancea, consilierilor locali PNL și USR PLUS, pentru ca aceștia, în scopul câștigării de capital electoral, să le utilizeze în mod abuziv, prin impunerea unui proiect de hotărâre, care a și fost adoptată”, se explică mult mai clar în ordonanța procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.

Demersurile lui Grindă au fost efectuate, cum altfel, decât „în modul cel mai legal posibil”. Spune dumnealui, categoric. „Niciodată nu am pretins de la nimeni, nu am primit de la nimeni nici 25 de bani”. Ba chiar primiți, lună de lună, de la popor – din păcate încă sunteți deputat, plătit din banii românilor. Grindă a încercat astfel să deturneze sensul discuției, „arzând” câteva demersuri pe care le făcea împreună cu majoritarii din CL Focșani – fie ei PNL sau USR, în ședințele „grupului de lucru” comun. Supărat, în timpul conferinței, a și uitat cine suntem și încotro ne îndreptăm: „Eu sunt ministrul Dezvoltării, ăăă am fost ministrul Dezvoltării”. Da nu e el? Nimeni nu se joacă cu mintea lui Ion Ștefan, așa că a adresat o rugăminte fierbinte, anume să i se aducă la cunoștință câte plângeri penale mai are, pentru că nu știe. Ce știe e că nimeni din minister nu are dosare penale sau plângeri, deși singur singurel a recunoscut că nu a știut „până azi” că a fost anchetat la DNA.

Dumnealui e ferm convins că i se fac plângeri deoarece a făcut demersuri pentru realizarea unor proiecte, și nu vrea să priceapă că este vorba despre înțelegerile obscure care sunt bănuite. „Să înțeleg că prin acest plângeri mă veți debloca, mă veți decupla de la dorința mea de a realiza lucruri bune pentru județul Vrancea?”. Stați liniștit, un pic mai e până vă decuplează de tot vrâncenii din scaunul de deputat. S-au lămurit oamenii. De unde nu e… Tirada a continuat, Grindă aproape siderându-se: „Cum este posibil ca dumneavoastră, edil al orașului Focșani, să faceți o plângere penală ministrului vrâncean?”, a întrebat Grindă în conferință, adresându-i-se aproape în permanență primarului Misăilă. Nu, nu, primarul nu a știut de conferință, nu a stat „geană” pe live-ul transmis pe Facebook de Ion Ștefan. Până la urmă cine mai e Ion Ștefan fără partidul în care a pompat banii propriei firme și în care și-a impus acoliții, contra cost? Exact. Nimeni. Bine, dumnealui tot să fie cunoscut la DNA.

Citând din ordonanța DNA, rezultă așa: a fost dispusă clasarea pentru două fapte presupus a fi comise de Ion Ștefan, ÎNSĂ, atenție, s-a decis „disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (cu presupuși autori consilieri locali din cadrul Consiliului Local al Municipiului Focșani), abuz în serviciu, deturnare de fonduri, însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor și prezentarea ca o creație intelectuală proprie”.

În ordonanță se explică și de ce s-a dispus în acest mod, anume că au existat informații potrivit cărora „din documentele depuse rezultă că numiții Bîrsan Costel, Costea Ionel, Dimitriu Ana Maria, Drumea Alina Ramona, Dumitru Victor, Gheoca Corneliu-Dumitru, Macovei Liviu-George, Marcu Livia-Silvia, Tănase Neculai, Zîrnea Cristian și Tătaru Alexandra și-ar fi însușit în mod nelegal părți dintr-o documentație elaborată de un prestator de servicii aflat în relație contractuală cu Compania Națională de Investiții și l-au prezentat sub forma unui proiect elaborat de susnumiții”. Proiectul la care se face referire a fost impus ulterior de „susnumiții” acum urmăriți penal, strict cu 11 voturi pentru.

În plus, tot din ordonanță citire, „în urma primirii de la Compania Națională de Investiții a documentației tehnice aferente obiectivului de investiții a reieșit că valoarea, conform Devizului General, parte componentă a documentației tehnice primite, diferă de valoarea aprobată a obiectivului prin Hotărârea Consiliului Local 37/2021.

Autorul sesizării a apreciat că, acționând în această modalitate, consilierii locali semnatari ai proiectului de hotărâre au procedat la alocarea nelegală de fonduri publice. De asemenea, în actul de sesizare s-a învederat că săvârșirea tuturor faptelor mai sus arătate s-a produs în baza demersurilor nelegale întreprinse de către deputatul Ion Ștefan care, traficând influența pe care o exercita ca fost ministru la nivelul MLPDA și a instituțiilor subordonate acestui minister, a obținut în mod nelegal părți din documentațiile realizate din fonduri publice pentru a le utiliza în avantajul personal și al formațiunii politice din conducerea căreia face parte, pentru a câștiga capital electoral”.

Urma nu a scăpat turma, pentru că, se zice în ordonanță, „în cauză se impune continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor (…) presupus a fi săvârșite de către consilierii locali din cadrul Consiliului Local al Municipiului Focșani (). Cu privire la aceste infracțiuni, în cauză urmează a se dispune disjungerea cauzei, precum și declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunse, întrucât competența nu revine Direcției Naționale Anticorupție”. Cum era aia cu fără penali în funcții publice? Că nu mai reținem exact, exact.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?