STOP dezinformării! În România, creștem păsări pentru alimentația sănătoasă și sigură a consumatorilor!
Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) infirmă afirmațiile false apărute în spațiul public despre calitatea și siguranța cărnii de pui produsă în România
București. 23 februarie 2023. Uniunea Crescătorilor de Păsări din România asigură consumatorii că produsele provenite din lanțul de producție avicolă din România sunt sănătoase şi sigure pentru consumul uman și condamnă ferm dezinformarea consumatorilor creată de afirmații false făcute în spațiul public de specialiști în nutriția umană, care nu cunosc legislația specifică și tehnologia folosită. Producătorii autohtoni lucrează la nivelul celor mai înalte standarde tehnologice, în conformitate cu legislația europeană, oferind produse de calitate superioară şi sigure pentru o alimentație sănătoasă.
„UCPR condamnă orice informație incorectă, care generează anxietate și chiar panică la nivelul consumatorilor cu privire la alimentația ce conține carne de pasăre. În acest sens, combatem ferm afirmațiile false făcute de specialiști în nutriția umană care nu cunosc tehnologia de creștere a păsărilor de carne și nici legislația în domeniu și care dezinformează publicul cu privire la vârsta de sacrificare a puilor crescuți în mod convențional, la aspectele organoleptice (culoarea cărnii, a oaselor și duritatea acestora), la sănătatea și bunăstarea păsărilor și la siguranța alimentară”, declară reprezentanții Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.
Pentru corecta informare a opiniei publice UCPR precizează că tehnologiile de creștere a puilor de carne în România sunt reglementate de legislația europeană, prin Regulamentul 543/2008 și prin Directiva 43/2007. Astfel, creșterea păsărilor în fermele autorizate sanitar-veterinar se face după cele mai moderne tehnologii, iar supravegherea sănătății păsărilor se face permanent prin programe de autocontrol și control oficial, în baza legislației specifice. La nivelul Uniunii Europene, puii crescuți convențional (în adăpost, fără ieșire în aer liber, cu microclimat și furajare controlate) asigură cca. 90% din totalul consumului de carne de pui. Aproximativ 10% din carnea de pui este obținută prin tehnologii alternative prevăzute de legislația UE, respectiv: crescuți în spații închise – sistem extensiv, crescuți în semi-libertate, crescuți în aer liber – tradițional, crescuți în libertate totală – tradițional. Din cauza costurilor ridicate și implicit a unui preț de piață mai mare, în România puii crescuți prin tehnologii alternative în ferme reprezintă cca. 3-4% din total producție realizată.
Aducem clarificări și în ceea ce privește vârsta de sacrificare a puilor în UE și în România: în ultimii ani, a fost de circa 6 săptămâni, la greutatea de 2,1-2,2 kg în viu.
În ceea ce privește depistarea reziduurilor de antibiotice, a substanțelor farmacologic active şi a altor reziduuri, aceasta se realizează în baza Regulamentului 37/2010 şi a Ordinului 95/2007. Facem precizarea că antibioticele sunt permise în creșterea pasărilor doar pentru tratamente curative, la recomandarea şi sub semnătura medicului veterinar, cu respectarea timpului de așteptare înainte de sacrificarea păsărilor. Drept urmare, antibioticele nu se utilizează în mod sistematic în creșterea pasărilor, ci doar ocazional, la nevoie, ca formă de tratament. Toate tratamentele de necesitate și vaccinările obligatorii se fac în apa de băut, nu injectabil la fiecare pasăre în parte. Mai mult decât atât, programul de control oficial pentru reziduuri este aprobat anual de către Comisia Europeană, aceasta stabilind numărul de probe pentru control în funcție de numărul de păsări din țară. Tot Comisia Europeană recomandă şi verifică anual metodele de analiză şi control utilizate în laboratoarele de stat, iar recoltarea probelor pentru analize se face inopinat de către ANSVSA care este auditată anual la capitolul reziduuri.
Amintim că Directiva 96/22, transpusă în legislația noastră prin Ordinul 199/2006 interzice comercializarea şi utilizarea hormonilor în creșterea pasărilor și niciun crescător de păsări din România nu încalcă aceasta lege.
PRESEDINTE CONSILIU DIRECTOR UCPR
Prof. Univ. Dr. ILIE VAN
Despre Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR)
UCPR este o asociație cu caracter profesional, fără scop lucrativ, non-guvernamentală, autonomă, cu personalitate juridică, construită pe criteriul specificului activității de ramură avicolă. Constituită în anul 1993 cu scopul realizării unității organizatorice a crescătorilor de păsări din România, UCPR îndeplinește rolul de liant între agenții economici care activează în domeniul aviculturii, reprezentând şi comunicând interesele societăților avicole în relația cu instituțiile statului, precum și în relația cu publicul larg. UCPR nu se implică în relațiile comerciale ale membrilor ei.
COMUNICAT DE PRESĂ