Primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon, continuă demersurile pentru dezvoltarea turistică a zonei. Acesta a anunțat că la nivelul comunei va fi înființat un birou teritorial al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT). „Am avut mai multe discuții cu reprezentanții Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT) și am hotărât să solicităm înființarea unui birou teritorial al MAT care va asigura comunicarea directă pe aspecte legate de domeniul turismului între autoritățile locale, asociațiile profesionale și patronale cu activitate în turismul din România și minister. Pentru că la capitolul privind industria ospitalității am cam rămas în urmă, încercăm acum să-l adaptăm cerințelor pieței prin crearea unui astfel de departament în cadrul Primăriei Soveja. Acesta va avea rolul de a comunica cu toți cei care activează în industria hotelieră dar va veni și în sprijinul procesului de clasificare a pensiunilor sau a camerelor de închiriat în locuinţe familiale. Astfel, biroul teritorial MAT din cadrul Primăriei Soveja va sta la dispoziția tuturor operatorilor din turism din zonele de munte învecinate și va fi coordonat de colega noastră, Adriana Pătulea“, a precizat primarul Ionuț Filimon.
Edilul șef din Soveja a adăugat că după înființarea biroului va organiza mai multe întâlniri regionale care vor viza promovarea locațiilor din zonele de munte.
„De îndată ce vom finaliza procedurile de înființare, vom demara activități de informare și în același timp vom face întâlniri regionale pe componenta turistică având ca obiectiv clasificarea acestora dar și promovarea locațiilor din zonele de munte. Pentru mai multe informații cu privire la clasificarea spațiilor de cazare, colega noastră vă stă la dispoziție cu toate cele necesare, demersurile fiind făcute prin intermediul acestui birou fără costuri“, a încheiat primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon. Cei interesați pot obține deja informații la telefon: 0237 / 242 001, persoana de contact fiind Adriana Patulea.