Cine țipă ca din gură de șarpe că în Primăria Focșani sunt (și) salarii nesimțite ar trebui să își numere, ne scuzați, indemnizația și sporurile pe care le încasează lună de lună – în speță cele două grații blonde ce își odihnesc trupurile în birourile de la parterul instituției. Pentru că da, indemnizația de care beneficiază cele două viceprimărițe se rotunjește binișor lunar cu un spor despre care ambele au tăcut mâlc și au luat cu două mâini, de fiecare. Nu e cu supărare ca omul muncitor de pâine să nu ducă dor, dar când vine vorba de activitatea celor două, avem ceva rezerve. Mai ales că sporul în discuție nu e de colo sau pentru orice. E spor care se acordă „din cauza” implementării proiectelor cu fonduri europene, implementare pentru care nici Alexandra Tătaru și nici Ana Maria Dimitriu-Bunghez nu fac nimic.
Nu o spunem noi, cu „răutatea” care ne caracterizează, ci e informație publică: „Indemnizația unui viceprimar se ridică la suma de 16.640 lei, la care se adaugă un spor de 4.160 lei. Venitul net ar fi deci undeva peste 12.000 lei”. Lămurirea a venit după întrebarea unui cetățean, la o postare pe pagina de Facebook a primarului, referitoare la veniturile și sporurile viceprimarului: „Prin urbe circulă un svon cum că o funcție de Vice la Focșani se plătește cu 12000 lei lunar+ 5000 lei pentru nu’s ce coordonare implementare proiecte cu fonduri europene. Io unu nu cred! Puteți invalida svonu! Să stăm și noi liniștiți la gura sobei! Mulțumesc frumos anticipat!”
Astfel, din răspunsul oferit de primarul Cristi Valentin Misăilă reiese și că „sporul mai sus amintit se acordă, conform legii, în cazul în care sunt implementate cel puțin 3 proiecte pe fonduri europene la nivelul municipalității. Cum Primăria Municipiului Focșani are în derulare mult mai multe proiecte europene, suntem OBLIGAȚI să acordăm acest spor viceprimarilor, chiar dacă NU AU NICIO ATRIBUȚIE în acest sens și NU S-AU IMPLICAT DELOC în coordonarea vreunui astfel de proiect”.
Răspunzând altui comentariu, edilul precizează: „înclin să cred că vreți să întrebați de ce nu iau și alte categorii acest spor … dacă tot se acordă și celor care nu fac nimic. În acest caz, întrebarea dumneavoastră este una cât se poate de pertinentă. Din păcate, legea prevede acest lucru doar pentru viceprimari.”
Dar, haideți să nu exagerăm. Pentru că doamnele viceprimar au atâtea de făcut că îți și stă mintea în loc. Nu, nu ceva concret pentru cetățenii care le-au votat, ci așa, cât să nu se „plicty” în scaunele domniilor lor.
Spre exemplu, ce credeți că face viceprimarul PNL implicat activ Dimitriu-Bunghez? Ei bine, mai nou se dă în stambă pe TikTok, că Facebook sau alte rețele nu îi mai erau de ajuns pentru a își etala culoarea părului. Sub multe haștaguri, gen „#Focșăneniimeritărespect #AnaMariaDimitriuBunghez #Vrancea #foryou”, viceprimarul fără atribuții sau CV a considerat oportun ca efectiv să se cațere pe tragediile din Turcia și Siria, unde mii de oameni și-au pierdut viața sub dărâmături, în urma unor cutremure.
Cu o voce pierită, ca și cum limba i-ar fi împiedicată în rostirea unor cuvinte, Ana Maria Dimitriu-Bunghez ne spune că sunt locuitori „afectați în aceste zone de cutremur”. Afectați, da. Doamna, nu știm exact cine vă scrie textele, sperăm că nu dați bani sau alte favoruri pentru această muncă de Sisif, dar să știți că o asemenea tragedie nu poate fi redusă la „afectare”. Doamna ne spune că a privit cu îngrijorare la știri și, am zice noi, i-a venit o idee. Aceea de a mai scormoni prin… ne scuzați, după ceva capital electoral. Și, cum altfel să arăți implicare decât plângându-te că nu există o situație a clădirilor cu risc seismic din Focșani?
Acum nu vă imaginați că jumătatea Alexandra Tătaru își ia degeaba leafa compusă din indemnizație plus sporul de 25%, Doamne ferește! Implicată până peste… tot, Mrs. viceprimar USR a fost mai vioaie și a urmărit știrile – vorba clasicului în viață, cu atenție și îngrijorare. Așa că a scris pe Facebook câteva rânduri. Doamna a plusat față de colega sa, care spunea că Vrancea este cea mai activă zonă seismică din țară, și a arătat că este cea mai activă din lume, „atât prin energia cutremurelor care au loc aici, cât mai ales prin regularitatea lor, în sensul producerii lor la un anumit interval de timp”. Poezie, ce să mai. A pus și o poză cu un bilanț al tragediei, ziua a trecut, a făcut ceva constructiv, nu? E bine că ne asigură că nu vrea să creeze panică. Dar, pentru că există un dar, dumneaei, în știința sa, mai dă o asigurare: „Este clar că de un cutremur major nu vom scăpa în viitorul îndepărtat sau mai apropiat”. Nu, că ne-a liniștit buștean.
V-am zis că nu au atribuții, ce să facă și ele pe unde pot? De parcă viceprimărițele se înțeleg din priviri nu doar la culoarea părului și a atitudinii, ci fac un perfect duo (inocent, nu vă faceți filme) și în ceeea ce privește „grija” pentru focșăneni, și Alexandra Tătaru aduce vorba despre expertizarea seismică a clădirilor. Totuși, spre deosebire de cealaltă locatară de la parterul primăriei, Alexandra Tătaru face și ceva constructiv, nu seamănă doar panică. Dă sfaturi cetățenilor: „Trebuie să învățăm să avem la îndemână o trusă de prim ajutor în caz de urgență, să avem mereu pregătit acel rucsac cu minimum necesar, mă refer la alimente, apă și acea banală lanternă, pentru că avem nevoie de lumină să ne deplasăm. Ca măsuri de siguranță, în timpul unui cutremur este bine să stăm pe loc, să nu intrăm în panică, să nu ieșim afară, nici pe scări și nici în balcoane, să ne adăpostim sub o masă mai solidă sau să ne ghemuim la perete. Specialiștii spun că adăpostirea sub tocul uşii nu este o soluţie dacă nu ştim cum este construită clădirea. Din case nu trebuie să ne lipsească un extinctor, care ne poate salva viața dacă se vor produce fisuri în țevile de gaze”. Mulțumim, doamna! Data viitoare, lăsați, poate dumneavoastră aveți totuși treabă și noi vă reținem.