Asistentul medical principal Matei Silvia Rodica (Pușa) – file de activitate.
M-am format ca asistent medical profesionist timp de 26 de ani alături de pacienții Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu” Focșani. Am păstrat în suflet poveștirile bunicilor de pe frontul de est când, hrană le era „fiertura din piele de bocanci” și mi-am dorit să descopăr viața sanitarilor militari. Dragostea sinceră pentru țară am găsit-o aici printre cei îmbrăcați în haina militară. Toți cei care simt românește cred că trăiesc o emoție sigură, puternică, atunci când se află în apropierea militarilor.
Absolventă a Scolii postliceale de sanitari „Carol Davila” București, am fost ghidată permanent de dorința de a ajunge la un nivel profesional care să dea siguranță oricărui pacient. Seringa este „linia de miră” în lupta cu problemele pacienților și când, în tratament, punem vocea caldă, ne atingem ținta cu precizie.
Programul nostru nu se termină nici când pacientul este în siguranță, trebuie să ne transformăm când ajungem acasă dar să învățăm și din experiența zilei. Modalitățile de a acorda asistență medicală sunt într-o continuă schimbare, apare aparatură medicală tot mai performantă și avem responsabilitatea să deprindem și să aplicăm cele mai noi procedee. Ne dorim să ne ridicăm la așteptările pacienților și chiar avem de învățat unii de la ceilalți. Sănătate, vocație, tradiție!
Text și foto: Plt.adj. Galiță Adrian, asistent medical principal Matei Silvia Rodica.
Sursa: Facebook/Spitalul Militar de Urgență ” Dr. Alexandru Popescu” Focșani