Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

A cumpărat cu 4 dolari sute de euro falși; apoi a plătit cu ei telefoane scoase la vânzare pe net

Două persoane s-au ales cu câteva sute de euro pagubă după ce în schimbul unor telefoane scoase la vânzare au primit bani falși. Părțile vătămate s-au prins ulterior că ceva nu era în regulă cu banii, astfel că au sesizat organele de anchetă. Bărbatul care plătise cu bani falși a fost depistat, iar la domiciliul acestuia a fost efectuată o percheziție, context în care a fost descoperite mai mulți euro falsificați, respectiv bancnote de 20, 50, 100, 200, dar și de 500. La audieri, bărbatul a explicat că a comandat banii prin curier, achitând pentru aceștia 4 dolari. Și, pentru că a observat că banii seamănă cu cei reali, s-a gândit că îi poate folosi. În urma cercetărilor, bărbatul a fost trimis în judecată pentru punerea în circulație de valori falsificate, faptele acestuia datând din primăvara anului 2021. Potrivit rechizitoriului, inculpatul a achitat în aprilie contravaloarea a două telefoane mobile cu 200 de euro, iar în luna mai a dat alți 200 pe un telefon, însă toate bancnotele, patru la număr, erau falsificate. În timpul anchetei s-a stabilit că inculpatul găsise anunțurile privind vânzarea telefoanelor pe Facebook, iar apoi a luat legătura cu cei care postaseră ofertele, s-a întâlnit cu aceștia în Focșani și le-a remis bancnotele false.

Foto cu rol ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?