În perioada 2019-2024 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează proiectul ”Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre” în cadrul căruia, printre alte clădiri incluse în proiect, va fi demolat și reconstruit sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al Județului Vrancea, situat în Focșani, Str. Dornișoarei nr. 10.
Proiectul derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență este finanțat de Banca Mondială și Guvernul României, și are drept scop creșterea rezilienței infrastructurii critice de răspuns la dezastre și situații de urgență.
În etapa preliminară demarării fiecărui subproiect, se realizează o analiză a riscurilor de mediu și a riscurilor sociale asociate cu activitățile ce urmează a fi implementate.
În conformitate cu standardele și politicile Băncii Mondiale dorim să ne asigurăm că impactul acestei investiții asupra comunității și a mediului este unul pozitiv iar eventualele inconveniente provocate ca urmare a desfășurării lucrărilor vor fi gestionate astfel încât efectele acestora să fie minime.
Pentru aceasta a fost elaborat un Plan de Management de Mediu și Social – PMMS, care a fost publicat și poate fi consultat pe paginile de internet ale Inspectoratului General al pentru Situații de Urgență și Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al Județului Vrancea, dar și în format tipărit la sediul unității.
Pentru că dorim să ne asigurăm că sunt luate în considerare toate aspectele care ar putea apărea și că am găsit cele mai bune metode pentru a le gestiona, vă rugăm ca, în măsura în care considerați că activitățile desfășurate ar putea să vă afecteze sau dacă pur și simplu aveți informații sau idei care ne-ar putea ajuta, să consultați documentele atașate, accesând linkul: www.isujvn.ro și să ne împărtășiți opiniile, sugestiile sau recomandările dumneavoastră.
Pentru aceasta aveți la dispoziție următoarele posibilități:
– să completați următorul formular atașat: Formular (DOCUMENT! ) pe care să ni-l transmiteți prin poștă sau direct la sediul IGSU din București Bd. Dimitrie Pompeiu nr 10A – în atenția Unității de Implementare a Proiectului „Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre” sau al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al Județului Vrancea – Str. Dornișoarei nr 10, Focșani, jud. Vrancea;
– să ne contactați la nr. de telefon 021 2086150, int. 27330 (între orele 08.00-16.00);
– să ne scrieți pe email la adresa petitii.uip@igsu.ro;
– să participați la dezbaterea publică organizată în data de 9 Februarie 2023 ora 10.00.
Întâlnirea de dezbatere publică este organizată astfel încât veți putea opta să participați fie online (solicitând linkul de acces la adresa de email petitii.uip@igsu.ro), fie cu prezență fizică Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al Județului Vrancea – Str. Dornișoarei nr 10.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea