Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Opt ani de închisoare pentru un vrâncean care și-a violat mama

Închisoare cu executare pentru un vrâncean în vârstă de 51 de ani din Bolotești, arestat și trimis în judecată pentru viol, violență în familie și amenințare, fapte comise asupra propriei mame, în vârstă de 73 de ani. Între timp, inculpatul a fost plasat sub control judiciar, iar la finalul lunii ianuarie anul acesta a fost găsit vinovat și condamnat. Condamnarea acestuia a fost dispusă însă doar în ceea ce privește fapta de viol, în condițiile în care mama sa l-a „iertat” pentru că a lovit-o și a amenințat-o. „(…) dispune încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de violență în familie și amenințare (…) ca urmare retragerii plângerii de către persoana vătămată. (…) condamnă pe inculpatul (…) la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru viol, (…) deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu din data de 10.12.2021 la 16.10.2022”, se arată în hotărâre, care poate fi atacată cu apel.

Prin aceeași sentință s-a dispus totodată menţinerea măsurii controlului judiciar, bărbatul fiind obligat să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să anunțe dacă își schimbă locuinţa și să se prezinte la postului de Poliţie Bolotești, conform programului de supraveghere întocmit. În același timp, inculpatul nu are voie să părăsească județul și nici să se apropie de mamă sau să comunice cu aceasta direct sau indirect. Bărbatul fusese inițial arestat în decembrie 2021, apoi, în octombrie 2022, măsura a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar. Din ce se stabilise în timpul anchetei, fapta de viol fusese comisă în decembrie 2021, când bărbatul ar fi intrat în camera mamei sale și, prin folosirea forței, ar fi întreținut cu aceasta un raport sexual, producându-i leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale. Ulterior, după un interval de câteva zile, și-ar fi lovit din nou mama – cu pumnul și piciorul, amenințând-o cu moartea, folosind un cuțit. Inițial, inculpatul a susținut că este complet nevinovat și că ar fi fost forțat să recunoască acuzațiile, prin presiuni de natură psihologică.

Sursa foto: Ekaterina Bolovtsova-pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?