-
Doi candidați la președinție – Dan Dumitru și Elvis Ilaș
La ceva mai mult de patru ani de la precedenta Adunare Generală de alegeri, sâmbătă, 4 februarie, de la ora 10:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc un nou scrutin, în care vor fi aleși președintele, doi vicepreședinți și membrii Comitetului Executiv. Aceștia vor primi mandate de patru ani pentru organizarea și conducerea efectivă a activității celei mai puternice asociații județene de sport. La adunare urmează să participe delegații cluburilor și asociațiilor sportive cu activitate de fotbal. În prerogativele Adunării Generale Extraordinare de sâmbătă se află și afilierea sau dezafilierea unor cluburi sau asociații ca și – cea mai importantă – emiterea și aprobarea Hotărârii Adunării, care va stabili direcțiile de lucru pentru dezvoltarea fotbalului vrâncean de la nivel de copii până la cel al echipelor de seniori participante la Campionatul județean și Cupa României.
Este de observat că din 2016, de la CSM Focșani 2007, nici o echipă vrânceană nu a reușit să promoveze în Liga a III-a! Însă în acest an sunt două candidate cu șanse consistente la promovare – Victoria Gugești și CSM Adjud 1946 (în foto, înainte de începerea meciului lor din tur, de la Gugești).
Pentru funcția de președinte, așa cum i-a spus secretarul AJF Vrancea, Daniel Chiriac, și-au depus candidaura președintele în exercițiu, Dan Dumitru și antrenorul Elvis Ilaș, iar pentru vicepreședinți, George Potârniche și profesorul Florin Tudosă, de asemenea, în exercițiu. Pentru că sunt doi candidați pentru o singură funcție, alegerea președintelui va fi făcută prin vot secret, iar vicepreședinții vor fi aleși prin vot deschis, pentru că sunt doi pe două funcții.
În Convocatorul postat pe site-ul AJF Vrancea la 3 ianuarie, ”delegații cluburilor și asociațiilor sportive participante la Adunarea Generală Extraordinară” sunt invitați ”să fie prezenți la ora 09.30 pentru primirea de materiale și efectuarea prezenței”.