Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Un șofer din Focșani, care a omorât un pieton apoi a încercat să șteargă orice urmă, s-a ocupat între timp cu trafic de migranți

Închisoare cu executare pentru un focșănean în vârstă de 30 de ani, care, în calitate de șofer, a produs un accident mortal și a fugit, încercând să șteargă orice urmă. Pedeapsa este definitivă, în apel fiind modificate doar dispozițiile pe latură penală. Astfel, instanța a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a unei alte pedepse aplicate șoferului inculpat, într-un alt dosar – pentru trafic de migranți – și așa s-a ajuns la o pedeapsă totală de 3 ani şi 20 zile închisoare, „în regim privativ de libertate”. Inițial, inculpatul fusese condamnat la 3 ani de închisoare, iar asiguratorul a fost obligat să achite despăgubiri civile familiei bărbatului ucis în accident, care la acel moment avea 76 de ani.

Accidentul a avut loc în septembrie 2019, când inculpatul, aflat la volanul unui Audi, pe fondul neatenției, a acroșat pietonul care se deplasa pe marginea unui drum județean. Din ce s-a stabilit în timpul anchetei, inculpatul a oprit pentru a verifica starea autoturismului și a realizat că geamul de la portiera din față era spart, după care a părăsit locul accidentului, mergând acasă. În urmă, alți participanți la trafic au trecut prin zonă și au observat pe carosabil o pălărie, apoi cioburi de sticlă, motiv pentru care s-au gândit că e posibil să fie un om accidentat. Verificând zona, martorii au descoperit victima sub glisiera metalică ce protejează drumul. Între timp, în zonă a oprit un alt autoturism din care a coborât o persoană care s-a recomandat a fi pompier și care a verificat semnele vitale, însă deja pietonul era mort.

În acest context au fost anunțate și organele de poliție, fiind demarată o anchetă. Șoferul a fost identificat ulterior, stabilindu-se că acesta, ajuns acasă, a aspirat cioburile de sticlă din autoturism și a schimbat farul avariat, urmând să achiziționeze o oglindă nouă și un geam nou pentru portiera din partea dreaptă față. La audieri, inculpatul a relatat că, în timp ce se conducea, a auzit o bufnitură și a oprit să vadă ce s-a întâmplat, iar după ce a realizat că geamul din partea dreapta este spart, a considerat că a lovit un animal, dat fiind că locul respectiv nu era iluminat și nici nu a văzut sânge pe carosabil sau vreun autoturism. De aceea, a explicat bărbatul, și-a continuat drumul spre casă, însă anchetatorii l-au întrebat dacă nu cumva, din întâmplare, nu încercase să lumineze locul impactului, să folosească o lanternă sau luminile farurilor de la autoturism, pentru a fi sigur că nu fusese ceva mai grav. Aceasta în contextul în care în raportul de expertiză medico-legală s-a reținut, printre altele, că moartea victimei a fost violentă, dar și că ulterior accidentului rutier, acesta a avut o perioadă scurtă de supravețuire (de ordinul minutelor), timp în care ar fi putut beneficia de îngrjiri medicale, fără a se putea stabili totuși ce șansă de supraviețuire avea.

Un alt aspect a fost acela că victima era sub influența alcoolului, în rechizitoriu precizându-se, în baza probelor, că niciuna dintre părți nu a respectat prevederile legale și că accidentul putea fi evitat atât de pieton, cât și de șofer. „Victima, circulând din sensul opus direcției de mers a autoturismului condus de (…), putea să prevadă că autoturismul vine aproape de poziția ocupată de acesta și, astfel, să se retragă cel puțin cu un pas către stânga direcției lui de mers, sau să ocupe o poziție de mers cât mai aproape de marginea părții carosabile. Având în vedere condițiile în care s-a produs accidentul și comportamentul victimei din momentul premergător producerii accidentului, s-a apreciat că evenimentul rutier a fost influențat și de faptul că (…) se afla într-o stare avansată de ebrietate. Inculpatul (…) putea, în calitatea de conducător auto, să evite producerea accidentului dacă era atent în conducere.

S-a arătat că lumina farurilor pe faza de drum asigură o vizibilitate de circa 80-100 de m în fața autoturismului, iar faza de întâlnire asigură o vizibilitate de circa 40 m în fața autoturismului, motiv pentru care inculpatul putea să vadă că din față se deplasa pe carosabil, în calitate de pieton, (…). În aceste condiții, la vederea pietonului, inculpatul (…) putea să-l ocolească, respectiv să treacă pe lângă acesta în condiții de siguranță. (…) rezultă că impactul a fost frontal, victima fiind acroșată cu partea din față dreapta a autoturismului condus de inculpatul (…) şi, prin urmare, apărarea inculpatului din cursul urmăririi penale, în sensul că nu a știut că a lovit un om, nu poate fi reţinută. Mai mult, gravitatea avariilor suferite de autoturismul inculpatului ar fi determinat orice conducător auto responsabil să efectueze minime verificări şi să constate obstacolul pe care l-a lovit. (…) accidentul s-a produs din culpa (…) (în proporţie de 25%) şi a victimei (în proporţie de 75%)”, se reținea în motivarea sentinței, potrivit rejust.ro.

În apel, instanța descria în motivare că într-adevăr victima circula neregulamentar, pe mijlocul drumului, fără a avea haine reflectorizante sau surse de lumină care să îi facă vizibilă poziția, dar și că inculpatului i se pot reproșa mai multe aspecte, care au dus la soluția finală: „(…) Urmează să avem în vedere, la respingerea cererii de redozare a pedepselor, următoarele: inculpatul este angajat ca şofer profesionist la (…), având deci o experiență practică şi teoretică în domeniul conducerii unui autovehicul pe drumurile publice, peste medie. Inculpatul circula pe timp de noapte, cu autoturismul Audi, (…) pe DJ (…) (un drum plin de serpentine) cu o viteză neadaptată condițiilor de timp şi de drum. Inculpatul nu a acționat sistemul de frânare pentru evitarea pericolului şi nici nu a executat frâna de motor. (…)

Din avariile autoturismului Audi (…), identificat la domiciliul inculpatului, se poate deduce că această viteză a fost destul de mare. Inculpatul nu a oprit pentru a vedea ce s-a întâmplat cu victima şi pentru a-i acorda primul ajutor. Inculpatul nu a transportat victima, cu mașina sa, la cea mai apropiată unitate sanitară. Inculpatul nu a anunțat organele de poliție despre producerea accidentului şi a părăsit locul accidentului fără încuviințarea acestora. (…) A fost nevoie de mobilizarea exemplară a organelor de poliție (…), pentru identificarea inculpatului. Ajuns la domiciliul său din Focșani, inculpatul nu a anunțat producerea accidentului şi, fără a avea autorizație de reparație, emisă de organele de poliţie în vederea reparării autoturismului într-un service autorizat, şi-a procurat piesele necesare şi a început singur să îşi repare autoturismul în curtea casei sale în dorința de a șterge urmele infracțiunii.

La momentul percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului, acesta apucase să înlocuiască un far avariat în urma accidentului şi se pregătea să înlocuiască şi celelalte piese deteriorate ale autoturismului. După producerea accidentului, în timp ce dosarul se afla în instrumentare, inculpatul nu a înțeles nimic din faptele săvârșite şi şi-a continuat conduita infracțională. S-a reținut că la data de (…) 2021, în jurul orei 00.20, a fost depistat de către autoritățile din cadrul SPF (…) în timp ce asigura transportul a patru persoane străine, de origine din Srilanka, din zona de frontieră a României, migranți care inițial intraseră ilegal pe teritoriul țării și care, ulterior, urmau să ajungă în același mod în Franța. Pentru acest transport inculpatul urma să primească suma de 1.000 de euro, conform înțelegerii prealabile avute în acest sens cu un cetățean străin, neidentificat, posibil de origine italiană. (…) Pentru această faptă a fost condamnat prin sentința penală (…) la o pedeapsă de 2 ani închisoare. (…) Inculpatul nu s-a prezentat în faţa Curţii de Apel Galați, iar la instanţa de fond s-a prezentat abia când a fost citat cu mandat de aducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?