Foto cu rol ilustrativ, reprezentând o cameră dintr-un Muzeu al Vinului (Babylonstoren) din Africa de Sud. Sursa: food24.com
Consiliul Județean caută să cumpere mobilier expozițional pentru viitorul Muzeu al Viei și Vinului, care va fi deschis în imobilul fostului Tribunal Vrancea, de pe strada Cuza-Vodă din Focșani. Contractul are o valoare estimată de 127.731,01 lei, fiind vorba despre cele necesare desfășurării activităților muzeale specifice domeniului în care își desfășoară activitatea Secția de istorie și arheologie a Muzeului Vrancea. După cum se arată în anunțul de pe SEAP, ideal ar fi ca operatorul economic care va fi declarat câștigător al procedurii de atribuire, să furnizeze produsele până la finele lunii martie, în condițiile în care finalizarea proiectului Consolidare, restaurare și punere în valoare Muzeul Vrancei – Clădirea Tribunalului județean are drept componentă și dotarea imobilului cu echipamentele și mobilierul necesare desfășurării activităților muzeale specifice domeniului în care își desfășoară activitatea Secția de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei.
Din ce se arată în caietul de sarcini, la demisol este nevoie de dotări muzeale în sălile de exepunere publicații constând în șase vitrine de sticlă, pentru obiecte din Evul Mediu – un postament de lemn și două vitrine de sticlă – una cu iluminare în partea superioară și cu spațiu de depozitare, în timp ce pentru alte două săli este nevoie de trei vitrine din sticlă – cu iluminare în partea superioară și cu spațiu de depozitare, plus patru postamente din lemn. Totodată, pentru alte săli se caută trei vitrine din sticlă cu iluminare și spațiu depozitare și șase postamente din lemn de diferite dimensiuni.
Tot în caietul de sarcini se mai exemplifică și dotările necesare pentru sala „rachiu” – șase postamente din lemn de diferite dimensiuni, ca și pentru „vinificație (prelucrarea strugurilor)”. Pentru „dogărie” se caută o masă din lemn masiv, iar pentru una dintre sălile „podgorie” – patru vitrine din sticlă, demontabile și șase postamente din lemn, în timp ce pentru a doua „podgorie” – patru vitrine din sticlă – din care trei demontabile, plus șase postamente din lemn. În a treia sală „podgorie” ar trebui de asemenea patru vitrine și șase postamente. La parter, în foyer, se pare că vor fi expoziții temporare, pentru care sunt necesare un soclu – 8 bucăți din lemn culoarea stejar sonoma deschis, opt vitrine cu trei polițe și tot opt vitrine sticlă cu un raft.