Primăria Soveja le-a pus gând rău celor care aruncă gunoaiele la voia întâmplării. Primarul Ionuț Filimon a anunțat că în perioada imediat următoare mai multe persoane vor primi amenzile acasă, după ce au fost identificate că au aruncat gunoaie pe spații verzi, în șanțuri sau pe marginea unor drumuri. Edilul șef susține că unii dintre cei care au aruncat gunoaie în locuri nepermise au fost identificați după ce reprezentanții autorităților locale au căutat în deșeurile respective. „Oricât am fi de indulgenți se pare că nu suntem destul de convingători să-i determinăm pe unii cetățeni să nu mai arunce gunoiul la voia întâmplării. Astăzi am căutat prin gunoaie…la propriu și am identificat și persoanele care au crezut că nimeni nu le va da de urmă. Urmează să le trimitem sancțiunile, pentru că acolo unde se aplică legea cu siguranță se vor vedea și rezultatele. ️Un alt punct fierbinte, unde semenii noștri preferă să arunce la voia întâmplării, se afla între cele două localități, Soveja și Cîmpuri, zone unde anul trecut s-a făcut igienizare“, a afirmat primarul Ionuț Filimon.
Acesta nu poate înțelege de ce oamenii nu scot deșeurile la poartă pentru a fi preluate de mașina de salubritate și preferă să le arunce în diverse zone. „Iată că o dată cu venirea sărbătorilor de iarnă fiecare își face curat prin bătătură, iar sacii cu deșeuri au fost încărcați și aruncați la hotar. Asta în condițiile în care, vă întreb, nu este mult mai simplu și totodată mai civilizat ca acele deșeuri să fie doar scoase la poartă și preluate de serviciul de salubrizare? Bineînțeles că și de această dată au fost identificați „proprietarii” gunoaielor, fiind chiar vecinii noștri din Cîmpuri. Alături de viceprimarul comunei vecine i-am înștiințat personal și au avut la dispoziție 2 ore pentru a igieniza zona. ️Dragi cetățeni, singura soluție pentru a ne civiliza sunt sancțiunile. Dacă de această dată am ezitat să dăm nume și prenume, data viitoare vom da detalii despre fiecare individ ce va fi depistat că a aruncat gunoiul la voia întâmplării“, a mai spus primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon.