Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Festivalul „Pastorala – 45” – „La Focșani este o efervescență culturală impresionantă”

Organizarea Festivalului Național „Pastorala – 45” a strâns laudele muzicienilor din țară care au fost impresionați de manifestarea culturală de la Focșani. Într-un mesaj transmis organizatorilor evenimentului, dirijorul Corului de Cameră Astra din Brașov, prof. univ. dr. Ioan Oarcea subliniază că „la Focșani este o efervescență culturală impresionantă”, iar Festivalul organizat în luna decembrie a fost un moment de prestigiu în istoria culturii corale românești.

În cadrul Festivalului, pe scena Ateneului Popular „Maior Gh. Pastia” din Focșani au urcat nouă coruri, respectiv Corul de copii „Pastia”, Corul Jeunesses, Corala mixtă a Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Corul Pastorala, Corul Lyra – Buzău, Corul Armonia – Brăila, Grupul Psaltic „Sfântul Iosif cel Milostiv” al Institutului Teologic „Dumitru Stăniloaie” – Iași, Corul Astra – Brașov, Corul Universității Naționale de Arte „George Enescu”- Iași. Festivalul Național „Pastorala – 45” a fost un proiect co-finanțat de Ministerul Culturii dedicat împlinirii a 45 de ani de la înființarea Corului de Cameră Pastorala, parte a patrimoniului cultural al municipiului Focșani și județului Vrancea.

Am lăsat ca impresiile să se decanteze, dar nu pot să nu scot în evidență ineditul acestui festival și să felicit coriștii și pe Maestrul Dumitru Săndulachi, fondatorul și dirijorul permanent al Corului Pastorala, pentru impresionanta performanță istorică prin care timp de aproape o jumătate de secol au desfășurat o activitate muzicală corală constantă pe plan național și internațional. Sunt puține ansambluri care se pot mândri cu o asemenea performanță și aș dori să enumăr doar câteva formații corale a căror activitate se cuvine a fi inserată în istoria muzicii corale românești: Corul Preludiu dirijat de regretatul Maestru Voicu Enăchescu, Corul Medieșana de la Medieșu Aurit (Satu Mare) sub conducerea familiei profesorilor Ioan și Ileana Petrovici și Corul Lyra din Buzău dirijat de prof. Ștefan Stănescu. Las lista deschisă colegilor mei dirijori pentru a o completa cu formații corale de prestigiu și dirijori care și-au pus amprenta în viața culturală națională, pentru că este important să ne cunoaștem valorile și să cinstim sacrificiul benevol al coriștilor și dirijorilor care își dedică o parte din viață culturii corale în slujba comunității zonale, naționale și internaționale.

La Focșani este o efervescență culturală impresionantă pentru că, în afară de Corala Pastorala, am asistat la evoluția scenică a multor corale tinere, apărute în jurul Pastoralei și a profesorului și dirijorului Dumitru Săndulachi, mărturie vie a școlii de cânt coral care înflăcărează toate generațiile. Ceea ce am putut semnala încă este starea profesională de comunicare scenică și de colaborare în slujba artei corale a tuturor formațiilor participante. În concertul susținut fiecare formație participantă a avut o prestație bine individualizată, prin repertoriul abordat și expresia stilistică specifică a interpretării. La festivalul de la Focșani, alături de Corul de cameră Astra, vechi prieten și colaborator al corului Pastorala au participat formații de suflet, apropiate spiritului care ne înflăcărează pe toți. Cu scuzele de rigoare pentru că nu voi putea enumera toate cele nouă coruri participante, doresc să scot în evidență prezența corului Lyra din Buzău, dirijat de Prof. Ștefan Stănescu și a Corului Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași, dirijat de Conf. univ. dr. George Dumitriu.

Ca un corolar al întregii manifestări se cuvine să evidențiem prezența în cadrul cursului master-class, organizat în debutul festivalului, a Maestrului dirijor Ioan Golcea, conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică din București, care, dincolo de intervențiile dirijorale privind maniera de interpretare corală, a prezentat, într-o disertație de excepțională consistență profesională, esența tematică a colindelor românești. Subiectul, incitant și deschis aprofundării a fost diseminat cu elevație între coriștii și dirijorii prezenți.

Iată cum un festival al culturii muzicale corale se constituie ca omagiu adus coriștilor din Pastorala și mai ales dirijorului Dumitru Săndulachi, dar și ca prilej de manifestare concertistică a formațiilor corale participante. Nu pot să închei fără să evidențiez implicarea comunității locale, a conducerii Ateneului Popular Mr. Gheorghe Pastia, afirmând că la Focșani cultura este prețuită spre folosul comunității locale și naționale.

Prin semnificația mesajului manifestării festivalul de la Focșani reprezintă o provocare artistică cu rezonanțe socio-culturale lansată dirijorilor și profesorilor de muzică pe care îi invit să genereze manifestări concertistice similare și să evidențieze prin recenzii asemenea evenimente culturale care reprezintă momente de prestigiu în istoria culturii corale românești”, arată prof. univ. dr. Ioan Oarcea, Facultatea de Muzică din Brașov, dirijor al Corului de Cameră Astra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?