Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Zvoriştea, a fost reţinut şi ulterior plasat sub control judiciar, după ce a folosit iepuri vii pentru a dresa doi câini, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Potrivit sursei citate, în urma apariţiei pe o reţea de socializare a unor înregistrări din care reiese că un tânăr foloseşte animale vii pentru dresajul unor exemplare canine, în data de 27 octombrie 2022, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Suceava s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal.
Activităţile de cercetare penală în cadrul dosarului au fost desfăşurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, iar în data de 6 ianuarie 2023 poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata l-au identificat pe bărbat pe raza localităţii de domiciliu şi au procedat la însoţirea şi aducerea lui la sediul Biroului pentru Protecţia Animalelor, în baza mandatului de aducere. În urma probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului Pentru Protecţia Animalelor Suceava s-a dispus măsura reţinerii suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „folosirea de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă”.
Potrivit anchetei, tânărul este acuzat că în zilele de 23 şi 24 septembrie 2022, precum şi în ziua de 23 octombrie 2022 a folosit animale vii, respectiv iepuri, pentru dresajul a doi câini din rasa metis Ogar pe care îi deţine la locuinţa de domiciliu din satul Stâncuţa, din comuna Zvoriştea. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava. Ulterior, s-a continuat administrarea probatoriului, iar prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbat pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii de „folosirea de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă”. Totodată, procurorul de caz a dispus faţă de bărbat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile începând cu 7 ianuarie, stabilindu-i acestuia interdicţia de a părăsi judeţul.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, fapta de „folosire de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea” constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă, precizează sursa citată. Complementar, în cazul condamnării pentru o astfel de infracţiune, instanţa poate dispune şi interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani.