Un vrâncean de 30 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare pentru fals informatic, alterarea datelor informatice, acces ilegal la un sistem informatic și şantaj, fapte comise în toamna anului 2019, respectiv ceea ce el considera că trebuie făcut pentru a-și recupera iubita. Bărbatul, originar din Movilița, a fost acuzat că, în toamna anului 2019, a accesat ilegal contul de Facebook al femeii şi a modificat, fără drept, parola şi datele de recuperare ale contului, moment din care aceasta nu a reuşit să-şi mai acceseze contul. Asta în condițiile în care inițal, după ce în august 2019 se despărțiseră după o iubire de 4 ani, partea vătămată îl blocase pe inculpat pe reţeaua de socializare, însă acesta a continuat să o caute de pe conturi false și i-a transmis că, dacă nu se va împăca cu el, va posta imagini indecente din timpul relaţiei, ceea ce a și făcut.
Din ce s-a stabilit în timpul anchetei, tânăra a cedat inițial șantajului și a reluat de câteva ori relația, crezând că îl convinge pe inculpat să şteargă fotografiile respective, însă acesta a continuat să posteze imagini indecente, ba chiar a trimis o astfel de imagine şefului acesteia, de la magazinul unde lucra. Inculpatul a fost sincer și a recunoscut că a modificat în contul de Facebook al persoanei vătămate și datele de contact, explicând că a recurs la aceasta pentru a avea control asupra persoanei vătămate şi a fi notificat când primeşte cereri de prietenie şi comentarii. În plus, bărbatul a recunoscut atât șantajul, cât și faptul că a făcut postări de pe contul de Facebook al acesteia, inclusiv „după ce a fost anunţat de poliţiştii din Moviliţa că nu trebuie să mai acceseze acel cont”. Totodată, inculpatul a recunoscut că a postat un story pe Facebook, de câteva secunde, în care fosta sa iubită stătea pe pat goală, motivând că a recurs la şantaj şi ameniţări întrucât voia să rămână împreună cu aceasta.
„1. Condamnă pe inculpatul (…) – după cum urmează: a. la 1 an închisoare pentru fals informatic (f. toamna anului 2019); b. la 1 an închisoare pentru alterare a datelor informatice (f. toamna anului 2019); c. la 10 luni închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic (f. toamna anului 2019); d. la 2 ani închisoare pentru şantaj (f. toamna anului 2019). 2. (…) anulează amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală a Judecătoriei Panciu – definitivă la 17.06.2020. Dispune aplicarea şi executarea de către inculpatul (…) a pedepsei de 8 luni închisoare pentru conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (f. 29.07.2019). 3. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul (…) a fost condamnat de la pct. 1 sunt concurente cu infracţiunea de la pct. 2 (…) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea 2 ani închisoare la care adaugă 1/3 parte din totalul celorlalte pedepse – 1 an şi 2 luni închisoare. Pedepsa de executat pentru inculpatul (…) este de 3 ani şi 2 luni închisoare. 4. Ia act că persoana vătămată (…) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. 5. Dispune restituirea mijloacelor de probă către inculpatul (…) după eliminarea imaginilor şi conţinutului de natură infracţională la data rămânerea definitivă a prezentei şi anume: telefonul mobil marca OPPO (…), telefon mobil marca Huawei (…) şi stick de memorie de culoare neagră seria . 6. Obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. 7. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, se arată în sentința de la finele anului trecut.