- Din 2019, fostul elev al lui Mișa Alexandru, de la Progresul Focșani, este la Academia Luceafărul, a Universității Cluj-Napoca
Fotbalistul Rareș Scocîlcă, originar din Odobești, fost elev al lui Mișa Alexandru la Progresul Focșani, trecut și pe la Comstar Vaslui, a fost transferat, când avea 15 ani, la Academia Luceafărul aflată în parteneriat cu Universitatea Cluj Napoca. La noul club, Rareș a ajuns repede titular în echipa U 19, concomitent fiind selecționat în Naționala U 16, ulterior în Naționala U 19 ale României. În sezonul 2021-2022 a avut ghinionul să facă rupere de ligamente, iar revenirea s-a făcut în toamna trecută, evoluțiile sale din teren determinând conducerea Universității Cluj să-l includă în lotul formației de primă Ligă pentru care a semnat până în 2028, în prelungirea contractului scadent în 2023. Se întâmpla în prima parte a lunii decembrie a anului trecut. Fundaș defensiv cu bună tehnică și cu viziune a jocului, fotbalist de certă perspectivă – la sfârșitul sezonului 2010-2021, cel mai bun jucător din Academia Universității – Rareș Scocîlcă. Așa cum mi-a spus ieri, nu va face, totuși, deplasarea cu echipa de seniori în cantonamentul din Turcia. ”Nu sunt în lotul pentru Turcia pentru că urmează să plec împrumut în Liga a II-a”. Despre promovarea în lotul de seniori, ”sunt mândru că am semnat cu această echipă care este ca a doua casă, și sunt sigur că voi face performanță. Povestea continuă!”