Polițiștii vrânceni au fost solicitați să intervină astăzi la Serviciul Județean de Ambulanță Vrancea în urma unui scandal iscat între două angajate. Conform surselor noastre, una dintre femei ar fi pălmuit-o pe cealaltă. Cearta ar fi pornit de la câteva neînțelegeri legate de serviciu. Reprezentanții SAJ Vrancea au spus că polițiștii sunt cei care vor stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea a precizat că ,,în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă”.