Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO: Sala de atletism Ovidiu Gavrilă – sau despre trecutul și viitorul sportului din Focșani

În 1971, în Focșani, pe strada Ana Ipătescu era dată spre folosință sportivilor Sala de Atletism. Modernă pentru timpurile acelea, utilă pentru anii ce au urmat. A fost construită prin strădania celebrului profesor, antrenor, mentor, Ovidiu Gavrilă devenit legendă ca Nea Bidu, așa cum îi spuneau cu respect și admirație deopotrivă sportivii și colegii. Inaugurarea din 1971 a fost un moment cu totul special pentru sportul vrâncean, onorat cu prezența a două campioane olimpice – Lia Manoliu și Mihaela Peneș, ca și de alți reprezentanți ai Federației Române de atletism. În cei 51 de ani care au trecut de atunci, în Sala de Atletism de pe Ana Ipătescu au crescut multe generații de sportivi, unii deveniți campioni ai României. Au făcut pregătire fizică nu doar atleți ci și handbaliști, voleibaliste, jucători de tenis de masă.

A fost în mic o sală polivalentă care a acoperit o bună parte din nevoile sportului focșănean. În timp însă a îmbătrânit – așa părea pentru cei care o știau de demult, a obosit. S-au învechit multe la ea. Acoperiș – prin care ploua, pereții deveniți igrasioși, suprafața de coritan. Între timp au fost înlocuite ferestrele din lemn cu altele, din termopan, însă era nevoie de mult mai mult. După diligențe care au durat câțiva ani, și un ajutor de la Primărie cu care a fost înlocuită o parte din tabla de pe acoperiș, insistențele profesorului Marius Batog au dat rod. O nișă de oportunitate a adus din partea Ministerului Educației – prin intermediul CSS Focșani, 480 de mii de lei cu care au început – și au fost finalizate lucrările esențiale pentru înnoirea sălii. Pereții au fost decapați până la cărămidă, le-a fost pusă plasă metalică pentru rezistenă, au fost apoi tencuiți mecanizat, cu tencuială decorativă de exterior. Și acum arată de mai mare dragul! A fost scos coritanul vechi care a fost înlocuit după ce a fost turnată șapă elicopterizată. Au fost refăcute plafonul – cu panouri de tip sandwich, instalația de iluminat, ca și a treia parte a acoperișului. Totul, ca la carte. Urmează anveloparea pentru asigurarea unui mai bun confort termic.

Mai sunt de făcut în exterior lucrări pentru drenaj așa încât apa din ploi și zăpezi să nu se mai înfiltreze sub sală. Mai în glumă, mai în serios, profesorul Marius Batog, cel care a fost un fel de diriginte de șantier foarte scrupulos, mulțumit de ceea ce a ieșit în urma lucărilor, mi-a spus că poate lucra bine până la pensie în sala înnoită. Sala de pe strada Ana Ipătescu din Focșani, căreia oamenii de atletism i-au dat numele celui care i-a fost primul edificator, cu cărămidă de la demolări – Ovidiu Gavrilă. Nea Bidu pentru cei care i-au fost elevi, colegi, l-au cunoscut, respectat și prețuit.

Fotografiile au fost făcute de profesorul Marius Batog, o parte, altă parte de autorul acestui text.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?