„Fapta de binefacere nu este nicidecum oprită duminica sau în alte zile de sărbătoare”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în predica adresată duminică, 4 decembrie 2022, credincioșilor Parohiei buzoiene Cândești. În Duminica a 27-a după Rusalii, Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate, împreună cu un sobor de cinci preoți și doi diaconi, printre care s-au numărat pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, și pr. paroh Dumitru Trăistaru. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană.
Reflectând asupra pasajului evanghelic despre minunea tămăduirii femeii gârbove (Luca 13, 10-17), Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit, în omilia rostită, despre păcatul formalismului religios și despre necesitatea de a face binele oricând, chiar și în zilele de sărbătoare.
„Păcatul formalismului de orice fel, dar mai ales al celui religios, este păgubos pentru viața noastră spirituală, pentru că ne împiedică să creștem duhovnicește. Întrucât ne aflăm în perioada Postului Nașterii Domnului, este bine să reflectăm la mesajul Mântuitorului Iisus Hristos cuprins în cuvintele de mustrare adresate mai-marelui sinagogii și celor ce gândeau la fel ca el: «Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său sau asinul de la iesle și nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei?» (Luca 13, 15-16). De unde înțelegem că fapta de binefacere nu este nicidecum oprită în ziua de odihnă, în cazul nostru duminica, sau în alte zile de sărbătoare; dimpotrivă, este chiar o poruncă. Pentru că, așa cum ne învață Sfinții Părinți, este de mai mult folos pentru un creștin să-l ajute în mod concret pe aproapele său aflat într-o stare gravă de sănătate, pentru care intervenția cuiva nu suportă amânare, decât să-și continue drumul spre biserică pentru a-și împlini datoria creștinească de a participa la Sfânta Liturghie.
Cu certitudine, fapta de acordare a primului ajutor unei persoane aflate în pericolul de a-și pierde viața este echivalentă cu însăși participarea la slujbă. Dar și această gândire se cuvine a fi nuanțată, ca nu cumva să fie folosită drept pretext pentru absența de la viața Bisericii și, mai ales, de la rugăciunea comunitară, săvârșită în sfintele biserici, în duminici și sărbători. Prin urmare, atunci când participăm la slujbele bisericești și, mai ales, la Sfânta Liturghie, trebuie să fim cu multă luare aminte, punând accentul pe esențial, și anume pe dobândirea stării autentice de rugăciune în comuniune, cu scopul unei tainice, dar reale uniri duhovnicești cu sfinții lui Dumnezeu, cu Maica Domnului și, desigur, cu Mântuitorul Hristos, Cel ce ni Se oferă spre împărtășire sub chipul darurilor de pâine și vin transformate, prin puterea Duhului Sfânt, în Trupul și scumpul Său Sânge”, a explicat Ierarhul Buzăului și Vrancei.
Lăcașul de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Cândești a fost ctitorit în anul 1825 de hatmanul Mihail Filipescu. În urma efectuării unor ample lucrări de consolidare și restaurare, biserica a fost resfințită în data de 22 februarie 1987.