Un bărbat din Mărășești este judecat pentru furt calificat după o faptă comisă în februarie anul acesta în gara din localitate, când, profitând de neatenția unui călător aflat în sala de așteptare, i-a sustras acestuia 53 lei. Gestul a fost văzut și de un martor, care a sesizat că inculpatul l-a îmbrățișat pur și simplu pe călătorul respectiv, în încercarea de a-i fura banii din buzunarul de la spate al pantalonilor. Partea vătămată a sunat la scurt timp la 112, iar polițiștii l-au identificat pe hoț, care deja nu mai avea toți banii ci… alcool. De altfel, inculpatul a și recunoscut că acesta fusese scopul, asupra sa fiind găsită o sticlă de băutură spirtoasă, dar și un bidon tip pet de 2.5 litri cu bere, un pachet de țigări, o brichetă de culoare verde, precum şi suma de 15 lei. În rechizitoriu s-a mai reținut că bărbatul a mai comis și în trecut fapte de furt sau distrugere, ba chiar anul acesta a fost condamnat la 11 luni închisoare cu executare pentru tulburarea liniștii publice. De altfel, anul acesta, mama inculpatului a obținut și un ordin de protecție, bărbatul făcând deseori scandal pe fondul consumului de băuturi alcoolice.