Doi inspectori de la Antifraudă din Deva au amendat cu câte 30.000 de lei patru cetăţeni care vindeau fructe pe marginea drumului, iar preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, consideră că amenda este uriaşă şi solicită demisia celor doi angajaţi ai Fiscului.
„Din păcate, nu întotdeauna lucrurile care se întâmplă la nivelul ANAF sunt pozitive. Doi inspectori de la Antifrauda 5 Deva, deci din vestul ţării, au considerat că în partea de Vest a României evaziunea fiscală s-a terminat. În mintea lor au considerat că în Timişoara toate cluburile îşi fiscalizează toate veniturile, toate marile restaurante înregistrează tot ceea ce se vinde, că achiziţiile intracomunitare din Arad sunt toate înregistrate şi fiscalizate, că în Caraş nu se mai face contrabandă cu alcool. Şi ce au considerat aceşti inspectori? Îmi cer scuze, nu inspectori, aceşti indivizi, pentru că dacă îi numesc inspectori Antifraudă deja e prea mult. S-au dus în luna octombrie şi au dat 4 amenzi în valoare de 30.000 de lei. Cui? Acelor oameni, acelor ţărani care stau pe marginea drumului, câteodată chiar în faţa casei şi pe care îi ştiţi toţi, probabil că treceţi cu maşina pe lângă ei şi vând: nişte mere, nişte pere, nişte struguri, poate un borcan de miere, având certificat de producător. Şi aceşti indivizi, repet nu pot să fie numiţi inspectori fiscali, inspectori antifraudă, le-au dat la patru asemenea persoane câte 30.000 de lei amendă. Deci aici au considerat ei că este marea evaziune fiscală, acesta este rolul Antifraudei, să meargă şi să găsească frauda adevărată în România. La cei patru oameni care vindeau nişte mere şi nişte pere, care într-adevăr probabil că nu erau din grădina lor proprie, aşa cum prevede legea, şi le-au dat 10.000 de lei amendă pentru aceasta şi le-au mai găsit 3 litri de ţuică şi le-au dat 20.000 de lei amendă”, a spus Lucian Ovidiu Heiuş.
Preşedintele ANAF a afirmat că acei oamenii stau în soare toată ziua pe marginea drumului ca să vândă nişte produse pentru a îşi completa veniturile „şi vin aceşti oameni, aceşti nemernici care fac de râs ANAF, care aruncă cu noroi pe obrazul celor 600 de colegi de la Antifraudă care îşi fac treaba aşa cum trebuie”.
„Îmi este ruşine că asemenea oameni lucrează în ANAF şi că aşa înţeleg ei că trebuie să luptăm împotriva marii evaziuni fiscale. Începând cu 1 noiembrie am schimbat pe directorul general adjunct care coordonează Antifrauda de la Deva, din vestul ţării şi pentru alte abateri manageriale şi de luni Direcţia de Integritate se duce, am semnat astăzi ordinul, se duce să cerceteze modul în care îşi desfăşoară aceşti inspectori şi cum îşi permit ei să amendeze nişte oameni cu asemenea sume, cu o asemenea discrepanţă într-o faptă care poate nu e corectă”, a declarat Lucian Ovidiu Heiuş.
El a precizat că nu o să tolereze niciodată un asemenea comportament, iar cei în cauză vor fi aspru sancţionaţi.
„Şi vreau prin intermediul dumneavoastră să fie un mesaj pentru toţi inspectorii care se duc în control. Dacă nu sunt în stare şi nu au pregătirea profesională, nu au curajul să meargă să lupte cu marii evazionişti, să meargă să-şi caute de lucru în alte instituţii şi le semnez pe loc transferul. Am spus de când am venit ca preşedinte ANAF că nu pot tolera ca Antifrauda să mai meargă la micii întreprinzători. Aceşti doi oameni, aceşti doi indivizi, nici măcar nu s-au dus la micii întreprinzători, s-au dus la acei oameni care stau în faţa casei să vândă nişte mere, nişte pere ca să mai câştige nişte bănuţi. Le recomand, poate ar fi înţelept din partea lor luni să îşi dea demisia şi să-şi caute de lucru în altă parte. Oricum, Direcţia de Integritate va fi săptămâna viitoare la Deva, va face o cercetare administrativă să vedem toată activitatea acestor oameni…La recomand şi chiar îi rog pe cei patru oameni care au fost amendaţi să facă o plângere contravenţională împotriva procesului verbal de constatare, iar juriştii care vor reprezenta ANAF vor solicita şi vor fi de acord ca această amendă extraordinar de uriaşă pentru fapta pe care ei au încălcat-o să fie transformată în avertisment, conform Ordonanţei 2, aşa cum este normal”, a mai spus Lucian Ovidiu Heiuş.