Aproape o treime din firmele vrâncene nu sunt în scrise în Spaţiul Privat Virtual (SPV), serviciul electronic prin care sunt transmise documentele către Finanțe. Într-un comunicat de presă se arată că, la nivelul judeţului Vrancea, doar 71% din totalul persoanelor juridice active sunt înscrise în SPV. Reprezentanții Administrației Județene a Finanţelor Publice Vrancea le recomandă contribuabililor care nu s-au înregistrat, să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în SPV, pentru a nu risca eventualele efecte negative care pot apărea dacă un document trebuie depus sau înscris într-un anumit termen, iar acest lucru se realizează fizic şi nu prin SPV, respectiv prescrierea unui drept, pierderea dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală etc.. Finanțiștii menționează că, de la 1 martie 2022, cererile, înscrisurile sau orice alte documente se transmit de contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi de persoane fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent, exclusiv prin intermediul Spaţiului Privat Virtual. „În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, ele nu vor fi luate în considerare, urmând ca organul fiscal central să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță”, se arată în comunicatul AJFP Vrancea.
Sursa foto: monitoruldevaslui.ro