Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

OMS avertizează cu privire la înmulţirea cazurilor de boli cronice din cauza absenţei exerciţiilor fizice

Milioane de oameni din lumea întreagă nu fac exerciţii fizice suficiente şi acest fenomen ar putea avea consecinţe devastatoare în anii următori, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează DPA. În perioada de 10 ani dintre 2020 şi 2030, un număr suplimentar de aproximativ 500 de milioane de persoane din lumea întreagă vor dezvolta cel mai probabil boli cardiace, obezitate, diabet, depresie, demenţă şi alte afecţiuni cauzate de absenţa exerciţiilor fizice, a anunţat OMS într-un raport publicat miercuri.

OMS recomandă cel puţin 150 de minute de activitate fizică pe săptămână pentru persoanele adulte, cu scopul de a preveni apariţia unor astfel de boli. Peste un sfert (27,5%) din populaţia lumii nu respectă recomandarea OMS. Acest fenomen este de două ori mai grav în ţările cu venituri mari (36,8%) decât în ţările cu venituri mici (16,2%). Nu este neapărată nevoie ca oamenii să se angajeze în activităţi fizice precum jogging şi cursuri de fitness în săli sau asociaţii specializate pentru a se păstra într-o bună formă fizică, a precizat OMS. 

Mersul pe bicicletă şi mersul pe jos în ritm alert pot să contribuie şi ele la o bună formă fizică. În unele ţări există anumite bariere culturale care le împiedică pe femei să facă exerciţii fizice în aer liber, însă oamenii pot să îşi menţină forma fizică făcând mişcare şi în locuinţele lor – de exemplu urcând scări, jucându-se cu copiii lor sau realizând diverse sarcini menajere. 

De asemenea, pandemia de coronavirus a arătat importanţa pe care o au programele online de fitness, a precizat raportul publicat de OMS. Tratamentele medicale de care vor avea nevoie cei 500 de milioane de oameni care riscă să se îmbolnăvească din cauza absenţei exerciţiilor fizice vor costa omenirea aproximativ 27 de miliarde de dolari, a precizat Fiona Bull, directoarea departamentului de activitate fizică din cadrul OMS. Această sumă ar putea fi folosită pentru a pregăti 100 de milioane de medici. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?