Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Aplicaţia digitală ”Amiabila”, o alternativă la formularul de constatare amiabilă tipărit

Asiguratorii RCA împreună cu Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) pun la dispoziţia asiguraţilor RCA aplicaţia digitală Amiabila, prin care conducătorii auto vor putea completa şi în format electronic formularul de „Constatare amiabilă de accident”, în conformitate cu prevederile legale, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

„Începând cu data de 15 octombrie 2022, asiguratorii RCA împreună cu Biroul Asigurătorilor Auto din România pun la dispoziţia asiguraţilor RCA aplicaţia digitală Amiabila, prin care conducătorii auto vor putea completa şi în format electronic formularul de ‘Constatare amiabilă de accident’, în conformitate cu prevederile Normei ASF nr 18/2022, care modifică Norma ASF nr 20/2017”, se menţionează în comunicat.

Astfel, noua soluţie digitală reprezintă un moment istoric pentru piaţa asigurărilor, România făcând parte dintr-un grup restrâns de ţări care au dezvoltat şi oferit, până în prezent conducătorilor auto, o alternativă digitală la formularul de constatare amiabilă. „BAAR a beneficiat în realizarea aplicaţiei de sprijinul constant al organismului de Supraveghere, atât în etapa elaborării şi aprobării de către ASF a prevederilor necesare în legislaţia secundară cât şi prin suportul constant oferit de Autoritate, în transformarea multor activităţi din sfera fizică, în cea digitală”, a declarat Mădălin Roşu, preşedintele BAAR.

Conform sursei citate, Amiabila nu înlocuieşte actualul formular de constatare amiabilă pe suport de hârtie, acesta fiind în continuare distribuit de asigurători şi intermediari, ci reprezintă o alternativă de protocolare a accidentelor, simplă şi eficientă, în acord cu transformarea digitală a societăţii. Totodată, formularul de „Constatare amiabilă de accident” în format electronic reproduce acelaşi model grafic, cu aceleaşi informaţii şi are aceeaşi valoare juridică cu acela pe suport de hârtie, conform prevederilor legale. Potrivit BAAR, aplicaţia este gratuită şi poate fi descărcată din magazinele Google Play şi App Store, direct pe telefonul mobil de tip smartphone. „Amiabila are o interfaţă simplă, atractivă şi intuitivă, precum şi un nivel ridicat de siguranţă a datelor. Aplicaţia reprezintă contribuţia BAAR la oferta de soluţii digitale inovatoare pe care o facem conducătorilor auto implicaţi în accidente uşoare”, a afirmat Sorin Greceanu, director general BAAR.

Într-o prima etapă, utilizatorul descarcă aplicaţia direct pe telefonul sau mobil, iar apoi îşi creează un cont de utilizator. În a doua etapă, acesta îşi completează datele personale solicitate de aplicaţie (permis de conducere, certificat de înmatriculare, carte de identitate, poliţa RCA). Informaţiile din aceste documente pot fi preluate automat în formularul „Constatare amiabilă de accident” în format electronic. Totodată, o a treia etapă se referă la modul de alcătuire a schiţei accidentului. Aplicaţia oferă o bogată infografie, din care utilizatorul poate selecta atât elemente exterioare (intersecţii, semne de circulaţie, semafoare etc.), cât şi poziţia celor două autovehicule în momentul coliziunii. „În mod similar, evidenţierea avariilor produse devine uşor de realizat, prin simpla poziţionare a unei săgeţi în zona elementelor deformate ale caroseriei. Amiabila se poate încheia de către ambii conducători auto prin intermediul unui singur telefon. Datele personale ale unuia vor putea fi transferate automat în telefonul celuilalt participant, printr-o simplă scanare a unui cod QR, cu condiţia ca ambii şoferi să aibă instalată aplicaţia pe telefon”, se mai precizează în comunicat.

Conform sursei citate, în caz contrar, unul dintre ei va trebui să completeze manual datele celuilalt utilizator. Documentul final, astfel obţinut, se semnează de cei doi conducători auto, după care aplicaţia generează automat constatarea amiabilă. Potrivit BAAR, Amiabila oferă şi alte facilităţi. „Una dintre ele constă în posibilitatea de înregistrare a mai multor maşini cu care circulă utilizatorul, chiar şi ocazional, facilitate importantă în cazul persoanelor care conduc mai multe autovehicule. Un alt avantaj faţă de varianta tipărită constă în posibilitatea transmiterii documentului, imediat după semnarea acestuia către asigurătorii RCA ai persoanelor implicate în accident, aplicaţia Amiabila fiind conectată cu toate companiile care practică această formă de asigurare pe teritoriul României”, se mai spune în comunicat.

La fel ca în cazul formularului tipărit, şi în cel al Constatării amiabile de accident există situaţii în care aplicaţia nu permite completarea formularului, cum ar fi accidentele în care au fost implicate mai mult de două vehicule sau din care au rezultat vătămări corporale/deces, ori sunt avariate obiecte exterioare (stâlpi, parapeţi, clădiri etc). „Aceste cazuri se soluţionează numai de către organele de poliţie sau alte autorităţi competenţe, în conformitate cu prevederile legale. Informaţii suplimentare despre aplicaţia Amiabila se pot obţine accesând portalul https://amiabila.com sau descărcând-o pe telefon”, se mai precizează în comunicat.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) este o asociaţie profesională independenţa şi autonomă care are că membri toate societăţile de asigurare autorizate să practice, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA). 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?