Ediția: Marți 11 martie 2025 Nr. 6832
Ediția: Marți 11 martie 2025 Nr. 6832

Handbal – Victorie în amical pentru echipa de Ligă Națională, înfrângere în Divizia A!

  • HC Buzău 2012 – CSM Focșani 2007 33-35 (18-19)
  • Divizia A, CSU Galați – CSM Focșani 2007 30-29 (12-11)

CSM Focșani 2007 și HC Buzău 2012 s-au întâlnit vineri, 14 octombrie, într-o partidă de pregătire la Buzău. Ca și în campionat pe teren propriu, focșănenii au câștigat. În Polivalentă, în meci oficial, a fost 29-28 pentru CSM 2007 iar în amical, 35-33. În partida din 14 octombrie, minutul 26:49 scorul era 17-16 pentru buzoieni, la pauză conduceau oaspeții cu 19-18, cu trei minute înainte de final tot focșănenii erau pe plus, 33-32 pentru ei. A fost un meci echilibrat, o foarte utilă verificare în pauza competițională care se va încheia pentru CSM 2007 la 22 octombrie când va juca în deplasare cu CSU din Suceava.     

Divizia A: CSU Galați – CSM Focșani 2007 30-29 (12-11)

Duminică, de la ora 14:00, în Divizia A, focșănenii de la CSM 2007 au jucat în deplasare cu CSU Galați una dintre cele trei formații din seria A care au drept de promovare în LigaNațională. Gazdele s-au impus cu 30-29 (12-11). Pentru CSM Focșani 2007 au jucat: Rusu – Muraru – 6 goluri, Feraru – 2, Giurgiuveanu – 4, Bouroș, Pavlov – 2, Toboșaru – 9, Bari – 2, Lazoreac – 4, Gavrilă. Au lipsit Alexandru Golea și Nikolas Vișan, la Lotul de tineret al României și Robert Zaharia, indisponibil medical. La 23 octombrie, CSM Focșani 2007 va avea pe teren propriu ultimul joc din tur, cu Pietricica Piatra Neamț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?