Formația CSM Focșani 2007: Preda – Juncănaru, Săpunaru, Panaite, Negoiță – Rogoveanu (80 Petre), Băjenaru (Bratu), Taciuc (72 Predoiu), Zaharia (Pasăre) – Oprea (46 Dumitru) – Arnăutu.
CSM Focșani a terminat la egalitate, 1-1 (0-1), partida jucată astăzi, de la ora 15:00, pe Stadionul Milcovul, cu Viitorul Ianca. În prima repriză, în care au avut mai multe atacuri virulente, focșănenii au trimis de trei ori mingea în barele porții oaspeților. Dar împotriva cursului jocului au primit gol în minutul 45 când, după o lovitură de colț, mingea fost reluată de un jucător al Viitorului cu capul, a căzut pe gazon, de unde a fost împinsă în poartă de Ciucureanu. În repriza a doua echipa din Ianca a fost aproape de gol în două rânduri, dar Negoiță, apoi Panaite au respins cu capul din postură de ultim apărător, însă au înscris focșănenii după ce în minutul 89 Pasăre a fost faultat în careu de Moroianu, iar Arnăutu a transformat lovitura de la 11 metri cuvenită.