Ziua Mondială a Educației este sărbătorită în prezent în peste 100 de țări, iar marți, premergător acestui eveniment, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea-Biroul Siguranță Școlară, în colaborare cu Direcția de Sport și Tineret Vrancea, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea, au organizat o activitate nonformală pentru a le transmite un gând bun cadrelor didactice. La dezbateri au participat cadre didactice și elevii de la școlile postliceale ”Carol Davila”, ”Vasile Alecsandri”, liceele ”Gheorghe Tăttărescu”, Valeriu D. Cotea”, ”Ion Mincu”, colegiile ”Unirea”, ”Mihail Kogălniceanu” și Școala Gimnazială ”Ioan Cîmpineanu” din comuna Câmpineanca.
Fiind o activitate nonformală, desfășurată sub sloganul ”Cafeneaua siguranței”, discuțiile au avut drept scop informarea copiilor privind potențialele pericole și furnizarea de soluții prin metode educative specifice vârstei lor. Sfaturile polițiștilor pentru minori au fost, printre alte, canalizarea creativității și a inteligenței spre zone utile pentru viitorul lor și concentrarea activităților pe lucruri benefice unei dezvoltări armonioase. Având în vedere tendințele consumului de substanțe psihoactive și nevoia unei activități intensive în rândul categoriilor țintă, care să conducă la transmiterea eficientă a mesajului și dezvoltarea unor mecanisme eficiente de intervenție la nivel local, și nu numai, un subiect de actualitate l-a reprezentat prevenirea consumuli de droguri.
Desfășurarea activității a avut un caracter interactiv, informațiile transmise beneficiind de un feedback pozitiv din partea copiilor prezenți. Activitățile vor fi continuate la clase cu elevii si cadrele didactice precum și cu părinții până la sfârșitul anului școlar în curs. Respect și la mulți ani, tuturor cadrelor didactice!
Comunicat de presă IPJ Vrancea