Primăria Dumitrești va reabilita imobilului în care a funcționat Căminul de fete din localitate. În acest sens, a fost scos la licitație proiectul vizând: elaborarea de servicii de proiectare la faza: proiect tehnic, detalii de execuție, caiete de sarcini, documentație tehnică necesare în vederea obtinerii avizelor/ acordurilor/autorizatiilor, servicii de asistență tehnică din partea proiectantului și execuție de lucrări pentru „Reabilitare energetică clădire administrativă Comuna Dumitrești, jud.Vrancea“. Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 15 milioane de lei. Finanțarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Clădirea administrativă este formată din corpurile C1 și C2, corpul C1 adăpostind spațiile necesare activităților/serviciilor publice pentru situații de urgență, salubrizare, apă și canal, transport și corpul C2 care asigură accesul în incintă. „Lucrările de intervenții propuse pentru creșterea eficienței energetice a construcției care aparține administrației publice locale sunt: Anveloparea cu termosistem cu plăci minerale rigide 15cm grosime; Termoizolarea plăcii pe sol cu polistiren extrudat 5 cm grosime; Termoizolarea podului cu vată bazaltică rigidă 20 cm grosime; Înlocuirea tâmplariei existente cu tâmplarie de aluminiu cu rupere termică cu geam termoizolant cu garnituri de etanșare pe conturul cercevelelor; Recompartimentări ușoare pentru crearea unor noi spații–grupuri sanitare pentru public, oficii pentru diferitele servicii, etc.; Amplasarea la demisol a unei pompe de căldură aer-apă (45 kW) suplimentată de o centrală termică (150 kW) combustibil solid–peleți care se va utiliza atunci când temperatura exterioară scade sub–5°C; Sisteme de alimentare cu energie din surse regenerabile pompă de căldură aer-apă; panou solar presurizat; sistem de panouri fotovoltaice; Amplasarea pe acoperiș a unui sistem de panouri fotovoltaice; Amplasarea a două sisteme de panouri solare (pe acoperiș) pentru încalzirea apei potabile la grupuri sanitare și oficii; Dotarea clădirii cu sistem de hidranți interiori (14 buc) și exteriori (3 buc) pentru îndeplinirea criteriilor de performanță necesare autorizării pe linie de securitate la incendiu, conform legislației în vigoare. Sistemul va fi completat de o stație de pompare a apei destinate stingerii incendiilor; Dotarea clădirii cu instalație de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor ce va funcționa cu ajutorul detectoarelor adresabile de fum și căldură cu aria de acoperire a fiecăruia de maxim 110mp; Lucrări de reabilitare și modernizare a instalațiilor de iluminat în clădire, refacere tencuieli pereți interior și exterior, refacere trotuare, realizare rampă pentru persoanele imobilizate în căruciorul cu roțile, refacere finisaje interioare și exterioare, refacere hidroizolație și sistem de preluare ape meteorice, etc.“, se arată în caietul de sarcini al investiției.
Clădirea în cauză are peste o sută de ani și nu a mai beneficiat de reabilitări majore de zeci de ani. După închiderea Căminului de fete, imobilul a fost folosit câțiva ani ca sediu pentru primărie până când a fost construi noul sediu al Primăriei Dumitrești. După reabilitare, în acest imobil vor avea sediul mai multe servicii regionale (pompieri, salubrizare etc.). „Succes primarului Adrian Banaurs în asigurarea unor servicii de calitate pentru cetățenii din localitate!“, declara în luna august a.c., președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.