Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO și FOTO! Bunicii „cu părul de argint și sufletul de aur”, sărbătoriți astăzi, de Ziua internaţională a persoanelor vârstnice

1 Octombrie – Ziua internaţională a persoanelor vârstnice

În fiecare an, la 1 octombrie, statele lumii sărbătoresc „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.

Polițiștii din Vrancea au fost oaspeții bunicilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Focșani dar și a celor din satele arondate Secției 5 Poliție Rurală Cotești.

Așadar, polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, alături de cei din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cotești și Poliției Municipiului Focșani au celebrat persoanele vârstnice ascultându-le poveștile de viață și trăirile anilor adunați frumos. În egală măsură, polițiștii s-au bucurat de povețele acestora dar și de apreciere.

La Focșani, vizita “Flori pentru suflet” a fost desigur însoțită de un tort aniversar și flori oferite seniorilor.

Nu au fost uitați nici bunicii care trăiesc singuri în satele din arondarea Secției 5 Cotești.

Octogenarii din Valea Cotului (pe care i-am ajutat peste an, la treburi gospodărești) au primit în dar un rezervor pentru colectarea apei, pentru a le face traiul mai ușor. Ne bucurăm că tanti Lenuța nu va mai fi nevoită să aducă apa în recipiente de la o distanță considerabilă iar prin grija unui coleg, apa nu îi va lipsi din frumoasa gospodărie.

Nenea Gheorghe ne aștepta, ca de fiecare dată, cu fructe, zâmbet și amintiri frumoase din existența sa.

La pas, prin sate, polițiștii au venit cu exemple, în care persoane vârstnice au fost păgubite cu sume mari de bani, economii de-o viață, de către infractori ce bat la porţile oamenilor sub diverse pretexte, precum:

– vânzători ambulanţi ce oferă diverse bunuri spre vânzare;

-cumpărători care solicită achiziţionarea unor produse obţinute în gospodăria proprie precum băuturi alcoolice, nuci, lapte, brânzeturi, ouă etc.

-pretinși reprezentanţi ai unor instituţii publice ce oferă diverse servicii, informaţii sau ajutoare;

-persoane care solicită schimbarea unei bancnote de valoare mare în bancnote cu valoare mai mică;

-alte pretexte menite a facilita interacţiunea cu potenţiala victima şi comiterea infracţiunii;

Nu primiţi persoane străine în curtea sau locuinţa dvs. Este de preferat ca acestea să aştepte la poartă sau la uşă, timp în care acestea să fie încuiate.

Nu daţi informaţii legate de sumele de bani pe care le deţineţi, bijuterii, conturi sau depozite bancare, mai ales când aceste solicitări vă sunt adresate prin telefon, indiferent de persoanele care pretind a cere aceste informaţii!

Să îi cinstim şi să îi respectăm pe cei cu părul de argint și sufletul de aur, cei care ne oferă tezaurul unor învăţături nepreţuite!

Fără ei, n-am fi fost nici noi, ceea ce suntem astăzi!

text și foto: IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?