Angajatorii au cheltuit în medie 5.802 lei/salariat pe lună în 2021, mai mult cu 7,3% comparativ cu anul precedent, se arată în comunicatul Institutului Naţional de Statistică transmis vineri AGERPRES. Costul mediu lunar a crescut în majoritatea activităţilor economice comparativ cu anul precedent, iar cele mai importante majorări s-au regăsit în hoteluri şi restaurante (+15,5%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+12,9%), industria prelucrătoare (+11%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+10,6%), alte activităţi de servicii (+10,2%), agricultură, silvicultură şi pescuit (+10,1%).
O uşoară scădere a costului mediu lunar faţă de anul precedent s-a înregistrat în activitatea de tranzacţii imobiliare (-1,1%). În anul 2021 au fost acordate transferuri de la bugetul statului către angajator, în vederea sprijinirii unităţilor economico-sociale în contextul situaţiei cauzate de pandemia COVID-19 şi a stării de alertă, respectiv transferuri de la bugetul statului către angajator pentru stimularea ocupării forţei de muncă prin (re)încadrarea în muncă a anumitor categorii de persoane (de exemplu: absolvenţi, şomeri).
Comparativ cu anul precedent, ponderea acestor transferuri în totalul cheltuielilor cu forţa de muncă (cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte) a fost mai redusă, de doar 0,3% şi cu variaţii moderate pe activităţi economice. Astfel, cele mai ridicate ponderi ale transferurilor de la bugetul de stat în totalul cheltuielilor cu forţa de muncă s-au regăsit în activităţile de hoteluri şi restaurante (5,2%), urmate de activităţile de spectacole, culturale şi recreative (2,5%), tranzacţiile imobiliare (0,8%) şi industria prelucrătoare (0,4%).
Comparativ cu media pe economie, costul mediu lunar a fost semnificativ mai ridicat în activităţile economice de informaţii şi comunicaţii (+93,2%), intermedieri financiare şi asigurări (+68,0%), industria extractivă (+63,5%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+58,1%), sănătate şi asistenţă socială (+38,3%), administraţie publică (+29,5%), respectiv activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+26,7%).
Cele mai relevante valori ale costului mediu lunar situate sub media pe economie s-au înregistrat în activităţile economice din hoteluri şi restaurante (-47,5%), alte activităţi de servicii (-35,9%), tranzacţii imobiliare (-26,6%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-23,8%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-22,2%), respectiv construcţii (-21,5%). Câştigul salarial mediu brut lunar în anul 2021 a fost 5.535 lei, iar câştigul salarial mediu net lunar a fost 3.416 lei, în creştere cu 6,2% (+199 lei) comparativ cu anul precedent.
Comparativ cu media pe economie, cele mai mari valori ale câştigurilor salariale medii nete lunare realizate în anul 2021 s-au înregistrat în următoarele activităţi economice: informaţii şi comunicaţii (+98,3%), intermedieri financiare şi asigurări (+63,2%), administraţie publică (+54,5%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+51,8%), industria extractivă (+44,1%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+28,8%), sănătate şi asistenţă socială (+19,6%), respectiv învăţământ (+4,6%).
Câştigurile salariale medii nete lunare care s-au situat sub media pe economie au fost în următoarele activităţi economice: hoteluri şi restaurante (-44,9%), alte activităţi de servicii (-36,8%), tranzacţii imobiliare (-28,3%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-24,8%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-22,6%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-18,9%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (-17,9%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-14,8%), industria prelucrătoare (-12,3%), transport şi depozitare (-10,3%), respectiv construcţii (-3,1%).
Pentru anul 2021, indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost 227,4% faţă de anul 1990, mai mare cu 2,4 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 97,1 puncte procentuale faţă de anul 2008. Salariaţii femei au câştigat în medie, în expresie brută, cu 1,5% mai puţin decât salariaţii bărbaţi, realizând un câştig salarial mediu brut lunar de 5.490 lei (faţă de 5.576 lei al salariaţilor bărbaţi). În expresie netă, salariaţii femei au câştigat cu 4,6%, respectiv cu 162 lei lunar mai puţin decât salariaţii bărbaţi (3.331 lei câştigul salarial mediu net al salariaţilor femei, faţă de 3.493 lei al salariaţilor bărbaţi).
Salariaţii bărbaţi au realizat câştiguri salariale medii nete lunare mai ridicate decât cele ale salariaţilor femei în majoritatea activităţilor economice, iar cele mai semnificative diferenţe s-au regăsit în intermedieri financiare şi asigurări (40,8%), industria prelucrătoare (25,4%), alte activităţi de servicii (20,8%), informaţii şi comunicaţii (18,3%) şi comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (16,9%).
În profil teritorial, pe judeţe, câştigul salarial mediu net lunar în anul 2021 s-a situat sub media pe economie în 36 judeţe. Cele mai scăzute câştiguri salariale medii nete lunare s-au înregistrat în judeţele Teleorman (2.579 lei, cu 24,5% mai puţin decât media pe economie), Bistriţa-Năsăud (2.644 lei, cu 22,6% mai puţin decât media pe economie), Vrancea (2.648 lei, cu 22,5% mai puţin decât media pe economie), Covasna (2.677 lei, cu 21,6% mai puţin decât media pe economie), Harghita (2.687 lei, cu 21,3% mai puţin decât media pe economie), Brăila (2.693 lei, cu 21,2% mai puţin decât media pe economie), Vâlcea (2.694 lei, cu 21,1% mai puţin decât media pe economie), respectiv Botoşani (2.695 lei, cu 21,1% mai puţin decât media pe economie).
La polul opus, cele mai ridicate valori ale câştigurilor salariale medii nete lunare s-au înregistrat în Municipiul Bucureşti (4.755 lei, cu 39,2% peste media pe economie), respectiv în judeţele Cluj (4.046 lei, cu 18,4% peste media pe economie), Timiş (3.845 lei, cu 12,6% peste media pe economie), Iaşi (3.557 lei, cu 4,1% peste media pe economie), Ilfov (3.489 lei, cu 2,1% peste media pe economie) şi Sibiu (3.442 lei, cu 0,8% peste media pe economie).
În anul 2021, numărul mediu al salariaţilor a fost 5,094 milioane de persoane. Numărul mediu al salariaţilor a crescut pe parcursul anului 2021 cu 62.500 persoane comparativ cu anul precedent, ca urmare a reluării activităţii anumitor unităţi economico-sociale care şi-au suspendat temporar sau şi-au încetat activitatea în anul 2020, în contextul pandemiei COVID-19.
Numărul mediu al salariaţilor bărbaţi a predominat ca şi în anii precedenţi, reprezentând 52,3% din totalul salariaţilor (respectiv 2,664 milioane persoane). Comparativ cu anul anterior, numărul mediu al salariaţilor bărbaţi a crescut cu 20.300 persoane, iar cel al salariaţilor femei cu 42.200 persoane. Repartizarea salariaţilor pe sectoare economice a arătat că majoritatea s-au regăsit în sectorul terţiar (63,6%), respectiv 43,1% în servicii comerciale, iar 20,5% în servicii sociale. În sectorul secundar (industrie şi construcţii) au lucrat 34% dintre salariaţi, iar în cel primar (agricultură, silvicultură şi piscicultură) numai 2,4%.
Activităţile din construcţii şi industrie extractivă au fost desfăşurate cu preponderenţă de salariaţii bărbaţi şi au reprezentat 87,6%, respectiv 84,1% din totalul salariaţilor acestor activităţi economice. Activităţile economice în care salariaţii femei au deţinut majoritatea au fost cele de sănătate şi asistenţă socială (79,9% din numărul total al salariaţilor acestei activităţi), învăţământ (73,5%), intermedieri financiare şi asigurări (70,8%), respectiv hoteluri şi restaurante (61,2%).
Comparativ cu anul precedent, creşteri semnificative ale numărului mediu al salariaţilor s-au înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (+16.900 persoane), construcţii (+12.300 persoane), informaţii şi comunicaţii (+11.000 persoane), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (+10.300 persoane), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+6.800 persoane), transport şi depozitare (+4.800 persoane), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+3.700 persoane).
La polul opus, cea mai importantă scădere a numărului mediu al salariaţilor s-a observat în industria prelucrătoare (-4.400 persoane). În regiunea Bucureşti-Ilfov s-au concentrat 22,2% din salariaţii din economie, urmată de regiunile Nord-Vest (13,9%), respectiv Centru (12,7%). La sfârşitul anului trecut, efectivul salariaţilor din societăţile cu capital privat a fost majoritar (76,5%) şi a înregistrat o creştere cu 2,9% comparativ cu anul precedent. Distribuţia salariaţilor după forma juridică a întreprinderilor a arătat că cei angajaţi în societăţile comerciale au reprezentat 79,8% din efectivul salariaţilor la sfârşitul anului, în creştere cu 2,4% faţă de anul precedent.