Festivalul “Classic for Teens” revine între 22 septembrie şi 2 octombrie 2022 la Focşani, cu a treia ediţie.
Festival pe care organizatorii l-au propus orașului natal începând din 2020, “Classic for Teens” este deja un reper cultural de tradiţie al zonei, fiind realizat și în acest an cu susținerea Consiliului Județean Vrancea. Principalele instituţii culturale ale municipiului Focşani, Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia şi Teatrul Municipal Maior Gheorghe Pastia, dar şi alte spaţii emblematice din oraş, vor găzdui evenimentele acestui proiect dedicat tinerilor artiști plastici și interpreţi de muzică clasică.
Potrivit radioromaniacultural.ro, festivalul aduce împreună artiști plastici și muzicieni de renume internaţional, care, alături de tinerii artiști și muzicieni în devenire, elevi care studiază la instituțiile de învățământ din Focşani și împrejurimi, vor susţine concerte la Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia, Teatrul Municipal Maior Gheorghe Pastia, Universitatea Al. I. Cuza – filiala Focșani, Biserica Romano-Catolică Sfinții Petru şi Pavel, majoritatea expoziţiilor fiind găzduite de galeriile de artă din oraş, sau de foyerele sălilor de spectacol, în timp ce masterclass-urile de video-jurnalism şi pictură vor avea loc la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu”, iar cele muzicale, la Ateneul Popular.
.
sursă text/foto – Facebook Clasic for teens :
Daria Boboc este elevă a Colegiului Național ”Al. I. Cuza” și o prietenă devotată a festivalului Classic for teens. Pasionată de arta teatrală, o adevărată iubitoare a cuvintelor și a umbrelor și sunetelor din spatele lor, ea va prezenta, alături de actorul Sorin Frâncu, evenimentele #Classicforteens.
„Dintotdeauna mi s-au părut interesante cuvintele și cum ele se pot îmbina așa de firesc cu sentimentele. M-am gândit deseori că demult, într-o altă lume, ele au fost un tot, dar s-au pierdut cu timpul, iar misiunea noastra de acum este să le găsim perechea din nou. E ca o poveste fară personaje. La asta mă gândesc când sunt pe scenă. Și de asta îmi place așa mult! Sunt curioasă ce personaje și ce povești voi descoperi în timpul festivalului Classic For Teens”, scrie Daria Boboc, pe pagina oficială a festivalului.
.
Elevă a Liceului de Artă „Gheorghe Tattarescu” Focșani, Karla Duca, o persoană sufletistă și ambițioasă, este convinsă că, dacă te implici cu dăruire în orice ai face, vei reuși chiar dacă este un lucru mai dificil. Este pasionată de artă, modă, fotografie și teatru, implicându-se activ în cauze sociale și umanitare.
Karla Duca va fi coprezentatoare în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului Classic for teens, experiență care o onorează și o emoționează peste măsură.
Cum este Anul European al Tineretului, Classic for teens își dorește să promoveze prin toate mijloacele implicarea și contribuția tinerilor.
.
Pictorul George Cristea a fost pasionat de desen și pictură încă din copilarie, primii pași către artă fiindu-i călăuziți de către prof. Nicolae Rădvan, la Casa Pionierilor din Focșani.
A studiat artele plastice, secția pictură la Universitatea Națională de Arte București – UNARTE pe care a absolvit-o in anii 90, avându-i ca profesori printre alții pe Theodor Moraru si Petru Lucaci.
Chiar dacă așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, viața l-a purtat în cu totul alte direcții, dragostea sa pentru pânze și culori a rămas neschimbată și iată că, după mai bine de 25 de ani în care pasiunea sa s-a conturat in zeci de lucrări, revine in orașul natal cu expoziția „Căutându-l pe Modigliani”, o temă ce abordează frumusețea nudului feminin, a senzualității adevărate și palpitante, interpretând într-o manieră proprie inegalibila finețe a desenului pictorului toscan.
Alături de tema pe care ne-o propune mai sus, se mai pot viziona câteva lucrări mai vechi sau mai noi, din genul portret, peisaj, natură statică.
Operele artistului vor fi expuse la Galeriile de Artă din Focșani în perioada 26 septembrie – 2 octombrie.