Ai aflat? În perioada 1-11 septembrie, la Universitatea „Dunărea de Jos‟ din Galați (UDJG) se dă startul celei de-a doua sesiuni de admitere pentru cele peste 1.800 de locuri rămase libere la programele de licență. Viitorii studenți au la dispoziție 172 de locuri la buget şi 1.447 la taxă. Însă, „dacă la acestea mai adăugăm locurile destinate românilor de pretutindeni (54 cu bursă și 117 fără bursă), dar și cele pentru studenții străini (68), rezultă că numărul total de locuri scoase la concurs, pentru programele de licență, este de 1.858‟, se arată într-un comunicat postat pe site-ul ugal.ro.
Ce facultăți scot locuri la buget, respectiv la taxă, în sesiunea de toamnă?
„Toamna se numără bobocii‟, nu-i așa? Dacă în sesiunea de admitere din vară nu ai reușit să te înscrii la facultate, în perioada imediat următoare ai ocazia să o faci. Grăbește-te însă pentru că, în unele cazuri, locurile la buget sunt limitate! Spre exemplu, la Facultatea de Educație Fizică și Sport mai sunt disponibile doar locuri la taxă, mai precis 58. Nici la Facultatea de Drept și Științe Administrative nu mai sunt locuri libere la buget în sesiunea de toamnă, ci doar 26 de locuri la taxă.
La Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică sunt disponibile doar 6 locuri la buget, „însă ambele scot la concurs locuri cu taxă: 51 la ACIEE și 147 la FEAA‟, potrivit ugal.ro.
Vara aceasta nu a fost suficient de lungă pentru vacanța la mare? Hai la Facultatea de Arhitectură Navală; sunt disponibile 8 locuri la buget și 18 la taxă. Îți dorești o carieră în sistemul medical? Potrivit site-ului ugal.ro, „la Medicină și Farmacie mai sunt 14 locuri la buget, doar la programul de studiu Farmacie. Locuri la concurs cu taxă la Medicină sunt în număr de 75, repartizate după cum urmează: 15 la Farmacie, 29 la Moașe, 31 la Tehnică dentară‟.
Grăbește-te să ocupi unul din cele 10 locuri libere la buget la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie sau unul din cele 170 locuri cu taxă. Ce alte opțiuni mai ai? „La Inginerie și Agronomie din Brăila, sunt 12 locuri bugetate și 109 cu taxă, iar la Facultatea de Litere se mai pot ocupa 13 locuri la buget și 197 cu taxă. Facultatea de Arte are disponibile 9 locuri la buget (la Artele spectacolului – actorie și Interpretare muzicală – canto) și 27 de locuri la taxă‟, se mai arată pe site-ul ugal.ro.
În sesiunea de toamnă, cele mai multe locuri libere la buget sunt la „Știința și Ingineria Alimentelor (34), Facultatea de Inginerie (30) și Facultatea de Științe și Mediu (30)‟. Acestea sunt dublate de locuri la taxă după cum urmează: „SIA-57, Inginerie-319, Științe și Mediu-53. Facultatea Transfrontalieră scoate la concurs 54 de locuri cu burse pentru românii de pretutindeni și 40 de locuri cu taxă‟.
Calendarul admiterii de toamnă
Ce trebuie să reții? Sesiunea de admitere din toamnă se va desfășura în perioada 1-11 septembrie, cu un mic decalaj pentru Facultatea Transfrontalieră. „Înscrierile online vor începe în prima zi a lunii şi vor dura până pe 11 septembrie. Înscrierile la centrele organizate de universitate se vor desfăşura în perioada 5-11 septembrie. Pe 12 şi 13 septembrie, vor avea loc probele eliminatorii, pe 14 şi 15 septembrie se vor afișa rezultatele, se vor rezolva eventualele contestaţii. Între 15 şi 18 septembrie se depun diplomele de bacalaureat în original, iar pe 19 septembrie vor fi făcute publice listele finale‟, transmit reprezentanții UDJG.
În ceea ce privește Facultatea Transfrontalieră, „înscrierile la centrele special amenajate au loc în intervalul 12-15 septembrie. Pe 15-16 septembrie se desfășoară probele de concurs, se afișează rezultatele și se rezolvă contastațiile, pe 17-18 se depun diplomele de bacalaureat în original, iar pe 19 se afișează listele finale‟, conform sursei citate.
Mai multe detalii despre Universitatea „Dunărea de Jos‟ din Galați găsiți pe site-ul: https://www.ugal.ro/.
Succes la admitere!