Noi modificări se preconizează în activitatea Serviciului Public Comunitar Evidența Persoanelor (SPCLEP) Focșani, instituție care își caută „locul”, după ce spațiul în care funcționa, clădire ce aparține Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Elena Doamna”, a intrat în reabilitare. În urmă cu două luni, consilierii locali focșăneni au fost de acord să mai dea instituției încă un spațiu în administrare, după ce s-a constatat că cele trei spații acordate inițial în 2021 nu erau suficiente. De aici, SPCLEP Focșani a început demersurile pentru reabilitarea noului spațiu, care este situat în Perimetrul Istoric Piața Unirii și Grădina Publică din municipiu, zilele acestea fiind scoase la licitație, pentru 7.600 de lei, serviciile de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada desfășurării execuției pentru documentația tehnico-economică pentru reparații clădire Corp H.2 parte din Corpul H – fără modificări structurale. Însă înainte de toate, SPCLEP Focșani are nevoie de elaborarea unui proiect tehnic pentru repararea clădirii Corp H.2, în vederea redării funcționalității ca sediu administrativ pentru desfășurarea activității specifice serviciului de Stare Civilă a municipiului Focșani.
Imobilul situat în Perimetrul Istoric Piața Unirii și Grădina Publică Focșani are o suprafață construită de 89,34 metri pătrați, din care 54,47 mp suprafața utilă, iar necesitatea investiției este explicată prin aceea că „în vederea realizării unui spațiu corespunzător desfășurării activităților specifice, Primăria municipiului Focșani (…) a dat în administrare cele trei corpuri de clădire situate în Perimetrul Istoric Piața Unirii și Grădina Publică” și anume Imobilul Corp A, Imobilul corp F2, Imobilul Corp I.2. Pentru desfășurarea activității de stare civilă, spațiul alocat nu este suficient, prin urmare a fost alocat un nou spațiu Corp H.2, parte din Corpul H pentru Serviciul de Stare Civilă. În vederea desfășurării activității specifice, Corpul H.2 are nevoie de reabilitare interioară, recompartimentare, reparații instalații sanitare, instalații electrice, modul de realizare a instalației termice, grup sanitar reamenajat, izolație și hidroizolație, instalație pentru date”.
În prezent, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Focșani își desfășoară activitatea în punctul de lucru situat la adresa Cuza-Vodă nr 56, sediul fostei coletării vamale.
Sursa foto: infoiasionline.ro