Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

UNICEF: 10 milioane de copii se confruntă cu urmările secetei severe în Cornul Africii

Numărul copiilor care se confruntă cu urmările secetei severe în Cornul Africii a crescut cu peste 40% în decurs de două luni, a atenţionat luni Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii, UNICEF, informează dpa. În perioada februarie-aprilie, numărul de copii care se confruntă cu impactul secetei – inclusiv foametea acută, malnutriţia şi setea – a crescut de la 7,25 milioane la cel puţin 10 milioane, a subliniat UNICEF. În aceste condiţii, agenţia ONU a revizuit apelul său de urgenţă de la 119 milioane de dolari la aproape 250 de milioane, apel ce reflectă nevoia în creştere în această regiune.

Mai mult de 1,7 milioane de copii din Etiopia, Kenya şi Somalia au nevoie de tratament urgent pentru „malnutriţie severă acută‟, potrivit UNICEF. Dacă nu va ploua în următoarele săptămâni, cifra ar putea creşte la 2 milioane.Dacă nu vom acţiona acum, vom vedea o avalanşă de decese în rândul copiilor în următoarele săptămâni‟, a atenţionat Mohamed Fall, directorul regional al UNICEF pentru Africa de est şi de sud. „Foametea este chiar după colţ‟, a adăugat el. Actuala secetă este considerată cea mai gravă din ultimii 40 de ani. Sute de mii de oameni au fost alungaţi din casele lor de această secetă, care a început în urmă cu trei ani. UNICEF mai atenţionează că aceşti oameni sunt extrem de dependenţi de ajutoare umanitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?