Primăria Golești va construi un bloc de locuințe sociale care va avea parter, un etaj și mansardă. Proiectul de investiții a fost scos la licitație pe Serviciul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și vizează achiziționarea de servicii de proiectare și executare lucrări. Imobilul va fi construit pe strada Căprioarei pe un teren ce aparține UAT Golești. „Pentru realizarea acestui obiectiv, ofertantul declarat câștigător al procedurii de atribuire va realiza următoarele categorii de activități: Elaborarea documentațiilor pentru obținere avize/acorduri/autorizații, a documentației de autorizare a lucrărilor de construire, a documentației de organizare a execuției lucrărilor, a Proiectului Tehnic, Detaliilor de execuție, Caietelor de Sarcini și Listelor de cantități de lucrări, etc.; Asistență tehnică din partea proiectantului în sensul depunerii și susținerii, în numele și pe seama beneficiarului, a documentațiilor la instituțiile emitente ale avizelor de specialitate, inclusiv ridicarea avizelor, autorizațiilor, acordurilor, plata avizelor, acordurilor, autorizațiilor va fi efectuată de către beneficiar, proiectantul având obligația numai de depunere, susținere și ridicare a avizelor, acordurilor, autorizațiilor, la și de la instituțiile abilitate; Asistență tehnică din partea proiectantului atât pe parcursul execuției lucrărilor cât și la fazele determinante propuse prin programul de control al calității lucrărilor“, se arată în descrierea proiectului de investiții. Valoarea estimată a imobilului este de 5,2 milioane lei.
Primăria Golești mai are în derulare și proiectul privind construirea unei săli de sport cu 180 de locuri, finanțarea fiind asigurată tot prin CNI. Investiția ajunge la peste 7,7 milioane lei. Regimul de înălțime a construcției este parter cu un etaj, la o înălțime maximă de circa 11 metri, o suprafață construită de 1.445 mp și o arie desfășurată de 1.750 mp. „Sala de sport va avea suprafața sportivă dimensionată pentru handbal (și va cuprinde și tușe pentru baschet, tenis, volei) cu suprafața de gardă aferentă. Terenul de sport va fi situat la cota intrării și va fi accesibil prin vestiare și prin legătură directă cu zona de foyer”, se arată în caietul de sarcini al investiției.
De asemenea, Primăria Golești mai are în derulare proiectul de investiții „Construire de bază sportivă TIP 1, sat Golești, comuna Golești, judetul Vrancea”. Finanțarea este asigurată de Compania Națională de Investiții (CNI). Valoarea de adjudecare a lucrării este de 4,6 milioane de lei.
Fotografie de la Pixabay – pexels.com