Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

FOTO: O singură firmă s-a înscris la licitația pentru reabilitarea Păstrăvăriei Lepșa

O singură societate s-a arătat interesată să realizeze obiectivul de investiție: „Reabilitare, modernizare și dotare ”Păstrăvăria Lepșa” din comuna Tulnici, județul Vrancea”. Este vorba de societatea Marservice SRL susținută de societatea Center Akces Comserv SRL și alte patru firme subcontractante. Păstrăvăria Lepșa va fi reabilitată și modernizată cu finanțare asigurată de Compania Națională de Investiții (CNI). Conform proiectului, este necesară modernizarea Păstrăvăriei Lepșa, prin: crearea unei surse suplimentare de apă pentru dezvoltarea puietului printr-o rețea de puțuri forate, atât pentru casele de incubație, cât și pentru bazinele de precreștere; reabilitarea deversoarelor și a prizelor de captare a apei din râul Putna și pârâul Lepșa; realizarea a două filtre pentru curățirea și limpezirea apei provenite din cele două surse; refacerea și betonarea bazinelor de creștere și a canalului colector; realizarea unui spațiu de procesare și valorificare a păstrăvului, dotat cu filtru sanitar; refacerea efectivă a caselor de incubație; achiziționarea de echipamente necesare pentru dotarea caselor de incubație și a punctului de valorificare a producției piscicole și dotarea cu o celulă de afumare și uscare a peștelui; dotarea cu un autoturism echipat cu instalație frigorifică și a unui hidrobion; construirea unor noi bazine de creștere; realizarea unei noi surse de alimentare directă cu apă din râul Putna, printr-un sistem de pompe electrice pe bază de panouri solare; refacerea rețelei interioare de alimentare și distribuție a apei în bazine; organizarea și modernizarea spațiului administrativ – incintă, împrejmuiri; realizarea unui bazin pentru pescuit de agrement, cu amenajare corespunzătoare destinației; realizarea unor spații/zone recreative și/sau sportive.

Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 15 milioane lei. Păstrăvăria Lepșa are o tradiție încă din anul 1955, fiind singura investiție cu acest specific din județul Vrancea. Prin reabilitarea, modernizarea și dotarea acestui obiectiv din Munții Vrancei, rezultatele vor fi: creșterea producției anuale de păstrăv de la 10 tone la 30 tone; reluarea producției de puiet de păstrăv indigen pentru repopularea apelor de munte; dezvoltarea zonei turistice Lepșa, atât prin produsele specifice, cât și ca punct de vizitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?