Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Odobești. Peste 9 milioane de lei pentru Palatul Copiilor, găzduit într-o clădire monument istoric

Autoritățile din Odobești caută un constructor serios care să se ocupe de modernizarea, reabilitarea și dotarea Centrului multifuncțional recreativ – Palatul Copiilor. Pentru acest obiectiv de investiții au fost obținute fonduri prin POR, valoarea totală a contractului fiind estimată la 9.072.956,14 lei, sumă calculată pentru lucrări de creștere a eficienței energetice a imobilului, asigurarea unor facilități de acces a persoanelor cu dizabilități în clădire, precum și refacerea finisajelor interioare. Important de spus este că imobilul avut în vedere este inclus în Lista Monumentelor Istorice, cunoscut ca „Școala cu două corpuri”, cod LMI VN-II-m-B-06535. Construcția face parte dintr-un grup de clădiri selecționate ca fiind prioritare pentru realizarea unor lucrări de intervenții, investiția fiind cuprinsă în Strategia de Dezvoltare Locală a Orașului Odobesti 2021 – 2027. 

Prin proiect nu se urmărește doar reabilitarea imobilului, ci se merge mai departe, până la amenajarea exterioară și refacerea trotuarului de gardă pe toată lungimea construcției. Totodată, sunt prevăzute și demolări –  un corp de clădire care adăpostește în prezent grupurile sanitare, garajele și anexele alipite de corpul C1 monument pe latura de NE, fiind propusă și demolarea imobilului cu funcțiunea magazie, alipit imobilului monument pe latura de SE. În final, clădirea va avea la parter un hol, cercul de arte tradiționale, cercul de desen și design vestimentar, un alt hol și casa scării, grup sanitar femei, grup sanitar bărbați, grup sanitar persoane cu dizabilități, un hol expozițional, cercul de informatică, cercul de dans sportiv, sală șah, sală karting, iar la etajul I parțial – hol și casa scării, o chicinetă, cancelaria, secretariatul, o terasă circulabilă, garaj kart. Din ce se arată în caietul de sarcini, capacitatea clădirii va fi de 80 persoane, din care 70 elevi/ copii și 10 personal angajat. 

Clădirea analizată are un regim de înălțime P+1E parțial, regim de înălțime care se păstrează. Imobilul a fost inițial Școala de fete și Școala de băieți, edificat la sfârșitul secolului XIX. După anul 1965 imobilului i-au fost adăugate două aripi de clădire, cu un regim de înălțime parter, având funcțiunea de săli de clasă și magazii. În prezent, imobilul analizat se află într-o stare avansată de degradare, atât la nivel structural cât și la nivel de finisaje. (…) Funcțional, clădirea se dezvoltă pe două niveluri supraterane. La parter și etaj sunt amenajate săli de clasă, birouri și grupuri sanitare. (…) Cele două corpuri adăugate ulterior în partea NV a imobilului monument sunt într-o stare avansată de degradare, nu corespund structural cu normativele în vigoare și sunt un pericol pentru ocupanți, astfel se propune desfacerea construcțiilor parazitare din curtea interioară și refacerea/ reabilitarea părților cu degradări semnificative cu materiale moi, durabile. Corpul de clădire refăcut va avea o formă simplă rectangulară, desfășurată pe un singur nivel, astfel încât să iasă în evidență corpul de clădire monument istoric”, se explică în caietul de sarcini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?