Colonelul în rezervă adjudean Ilie Roșu, celebrul maratonist care a făcut din trăirea patriotică un mod de a fi, a participat sâmbătă, 20 august, la Zamolxis Maraton, competiție care a avut loc la Almașu Mare, județul Alba. Competiția, din ciclul de maratoane istorice Din dragoste pentru România și istoria ei, ”a fost un omagiu adus strămoșilor noștri, dacii”, așa cum mi-a scris Ilie Roșu, organizator în parteneriat cu Decebal Ștefan Achim și Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii, ARPIA. ”Startul a fost dat la ora 08.00 din fața Muzeului Emilian Achim, de către Decebal Ștefan Achim, un iubitor al istoriei și tradițiilor strămoșilor noștri, dacii. Înainte de start s-a intonat Imnul de Stat al României. Maratoniștii au alergat pe traseul Almașul Mare, Glod, Cheile Cibului, Cetatea Dacică Ardeu, Balsa, Almașu Mic, Almașu de Mijloc, Almașu Mare, însumând distanța de 42 km. Festivitatea de premiere s-a desfășurat în interiorul Muzeului Emilian Achim” – Ilie Roșu.
Cum a fost la Maratonul Zamoxis, puteți vedea în imaginile ce însoțesc textul și care au fost primite de la Ilie Roșu.