Informare privind desfășurarea primei probe scrise din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea august – septembrie 2022)
La probă scrisă obligatorie a profilului (proba E. c) a examenului național de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2022 (Matematică și Istorie) au fost prezenți 257 de candidați – seria curentă și seriile anterioare (79,32 % din totalul candidaților înscriși). La această probă s-au înscris 324 de candidați. Proba s-a desfășurat astăzi, 17 august, în 2 centre de examen. Nu au participat 67 de candidați.
Pentru tentativă de fraudă nu a fost eliminat niciun candidat.
Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Joi, 18 august 2022, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării – proba E. d).
Evaluarea competențelor se va realiza după următorul calendar:
-
22–23 august 2022: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A;
-
25 august 2022: evaluarea competențelor digitale — proba D;
-
26 și 29 august 2022: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C.
Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru 31 august 2022 (până la ora 12:00).
Contestațiile pot fi depuse în ziua de 31 august 2022, în intervalul orar 12:00–18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Același interval orar se va respecta și în cazul contestațiilor depuse/transmise prin mijloace electronice.
Soluționarea acestora se va realiza în perioada 01-02 septembrie 2022.
Nota acordată ca urmare a rezolvării contestației poate modifica nota inițială, după caz, prin creștere sau descreștere, reprezentând nota finală obținută de candidat la proba respectivă.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 3 septembrie 2022, în centrele de examen, pe pagina de internet a Ministerului Educației şi a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
-
susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
-
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
-
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE, INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL,
prof. Gabriela Daniela MARCHITAN
COMUNICAT DE PRESĂ