Și-a dedicat mare parte din viață carierei militare, iar astăzi îi vom afla povestea jandarmului care a participat la trei misiuni internaționale. Plutonier adjutant Petrică Vișan din cadrul Detașamentului 1 Jadarmi Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vrancea s-a născut și a copilărit în Focșani. După ce a absolvit cursurile Grupului Școlar Transporturi Auto Focșani, actualmente Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia‟ Focșani, vrânceanul a trebuit să execute stagiul militar obligatoriu. A fost repartizat la Jandarmi, iar ciclul de instrucție l-a urmat în Constanța.
„După ce am terminat stagiul militar, în 2001, s-a ivit oportunitatea de a mă angaja la Brigada 280 din Focșani ca militar angajat, pe funcția de conducător auto. Am prins trei misiuni în teatrele de operație, toate fiind de menținere a păcii. Prima a fost în 2002-2003, în Kosovo, următoarea a fost în ianuarie-iulie 2004 în Afganistan și ultima a fost în ianuarie-iulie 2006 în Irak. Misiunile din Kosovo și Irak erau sub comanda celor din Italia, iar cea din Afganistan a fost sub comanda americanilor. Spre norocul meu, n-am avut incidente grave, singurul de care mi-aduc aminte este cel în care a fost atacat un post de pază în Afganistan de rachetele insurgenților. În rest, alarme am avut, fiind nevoie să ne echipăm foarte repede și să intrăm în buncăr‟, își amintește plt. adj. Petrică Vișan.
Cu toate că tehnologia nu era foarte avansată, iar mijloacele de comunicare cu cei din țară erau destul de limitate, vrânceanul reușea să-și mai aline dorul de casă vorbind cu familia prin internet sau telefonic. Cei 5 ani de activitate în cadrul MApN nu au fost ușori pentru plt. adj. Petrică Vișan, mai ales că a fost plecat în trei misiuni internaționale și, înaintea fiecărei misiuni, participa la pregătiri de câte 3 luni.
Jandarmeria, a doua familie
În 2006, plt. adj. Petrică Vișan a decis să facă loc unei schimbări profesionale în viața lui, așa că a participat la concursul din sursă externă organizat de IJJ Vrancea, pe care l-a și promovat. „În 2007, toți jandarmii angajați ca militari angajați la IJJ Vrancea, au trecut în corpul subofițerilor în baza unui concurs pe care l-am promovat și eu, iar din 2007 până în prezent sunt subofițer operativ la Detașamentul 1 Jandarmi Mobil Focșani‟, spune jandarmul. Cu toate că „aici este o cu totul altă abordare față de armată‟, vrânceanul a reușit să se integreze ușor în familia IJJ Vrancea și să facă față cu brio tuturor misiunilor la care a intervenit până în prezent.
În cei 16 ani de activitate în cadrul Jandarmeriei vrâncene, plt. adj. Petrică Vișan a participat la diverse misiuni, de la misiunile privind prevenirea și combaterea furtului de material lemnos din fondul forestier, până la misiunile de căutare a persoanelor dispărute. „Misiunile noatre de bază sunt cele de asigurare și restabilire a liniștii și ordinii publice, dar participăm și la misiuni în cooperare cu Poliția Municipiului Focșani. La Focșani, situația operativă nu este chiar așa de grea precum cea din orașele mai mari; se poate gestiona, și tind să cred că la toate misiunile la care am participat am acționat ferm, la obiect și fără să fie incidente sau alte probleme‟, consideră jandarmul.
În Jandarmerie, unul dintre cele mai importante aspecte este munca în echipă. De unul singur nu poți interveni în siguranță, așa că ai nevoie de cel puțin un coleg pe care să-l cunoști din punct de vedere profesional și în care să ai încredere. La Detașamentul 1 Jandarmi Mobil Focșani, plt. adj. Petrică Vișan spune că a întâlnit „un colectiv foarte frumos‟. Pentru el, IJJ Vrancea „este a doua familie‟, motiv pentru care își dorește ca întreg personalul să fie sănătos și apt pentru misiunile care vor urma. Cei care-și doresc o carieră militară, „trebuie să știe că este o activititate frumoasă, dar este nevoie de multă responsabilitate‟.
Puținul timp liber pe care-l are la dispoziție, plt. adj. Petrică Vișan și-l dedică soției și celor doi copii.