Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Absolvenții claselor a XII-a sunt așteptați să susțină probele scrise, în cadrul examenului național de bacalaureat – 2022 (sesiunea august-septembrie 2022)

Examenul național de bacalaureat – sesiunea august-septembrie 2022, va începe marți 16 august 2022, cu proba scrisă la Limba și literatura română – proba E.a). Miercuri, 17 august 2022, se va desfășura proba obligatorie a profilului – proba E.c), iar joi,  18 august 2022, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării – proba E.d).

  • 22–23 august 2022: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A;
  • 25 august 2022: evaluarea competențelor digitale — proba D;
  • 26 și 29 august 2022: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C.

 

 La nivelul județului Vrancea, examenul național de bacalaureat este organizat în 2 centre de examen, organizate la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani și Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Focșani.

Pentru susținerea probelor scrise, în județul Vrancea s-au înscris 550 de candidați.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru 31 august 2022 (până la ora 12:00).

Precizăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizare, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaților şi care vor fi distribuite, pe bază de semnătură de primire, la prima probă scrisă susținută.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 31 august 2022, în intervalul orar 12:00–18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Același interval orar se va respecta și în cazul contestațiilor depuse/transmise prin mijloace electronice.

Soluționarea acestora se va realiza în perioada 01-02 septembrie 2022.

Nota acordată ca urmare a rezolvării contestației poate modifica nota inițială, după caz, prin creștere sau descreștere, reprezentând nota finală obținută de candidat la proba respectivă.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 3 septembrie 2022, în centrele de examen, pe pagina de internet a Ministerului Educației şi a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.

Fiecare probă scrisă începe la ora 9:00, iar accesul în sălile de examen este permis până la ora 8:30, pe baza unui act de identitate. De asemenea,  reamintim faptul că timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru elevii pentru care s-a aprobat această solicitare, conform Procedurii nr. 25464/11.02.2022, cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale: evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și examenul național de bacalaureat – sesiunea 2022.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor putea utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la  Matematică și Geografie, candidații pot folosi doar instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe,  poșete etc., candidaţii având obligaţia de a le lăsa în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisie. De asemenea, nu este permis accesul în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul. În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei, să transmită rezolvarea subiectelor ori să facă schimb de foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale.

Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni și nu le sunt recunoscute notele obținute la probele promovate anterior eliminării.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800816237 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise, între orele 8:00-16:00.

PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE,

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL,

prof. Gabriela Daniela MARCHITAN

Comunicat de presă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?