- Sportiva de la CSS Focșani s-a calificat în două dintre finalele pe aparate
Ana-Maria Bărbosu, de la CSS Focșani, unde a fost pregătită de Daniela Trandafir și Cezar Stoica a avut o evoluție impresionantă în prima zi a Campionatului European de Gimnastică senioare. La primul ei concurs de o asemenea anvergură după trecerea la senioare, Ana s-a clasat pe locul 7 la individual compus, cu 53.032. Gimnasta de la Focșani s-a calificat pentru două dintre finalele pe aparate –la bârnă, cu cea mai mare notă și la sol cu nota a șaptea.
Echipa României nu s-a calificat pentru finală, însă a intrat în zona primelor 13 care merg la Campionatul Mondial.
Antrenoarea Daniela Trandafir, cea care i-a fost și îi este mereu alături Anei, mi-a declarat după calificări și concursul individual compus: ”O iubesc mult! Este magnifică în tot ce face! Mă bucur că a reușit să-și facă exercitiile cât de bine! Vreau să aibă încredere în ea și să fie cât se poate de mândră de tot ce a realizat până acum și cu sănătate, puțin noroc și oamenii potriviți în jurul ei, știu că va reuși să ajungă acolo unde își dorește!”