Ediția: Luni 16 Decembrie 2024. Nr 6780
Ediția: Luni 16 Decembrie 2024. Nr 6780

Proiect pentru modernizarea, cu investitori privați, a Pieței Moldova din Focșani

Miercuri, 3 august 2022, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Focșani a avut loc o întâlnire de lucru cu agenții economici din zona Pieței Moldova. Discuțiile au vizat realizarea unui proiect de resistematizare și modernizare a spațiilor comerciale din Piața Moldova cu scopul de a optimiza condițiile de lucru ale comercianților, prin crearea unui spații de aprovizionare și depozitare, precum și fluidizarea zonei prin crearea de locuri de parcare subterane sau supraetajate.

Întrucât proiectul ce se dorește a fi implementat este foarte costisitor – o investiție de aproximativ 30 milioane euro – și nu au fost identificate surse de finanțare, soluția optimă care a fost propusă spre analiză ar fi ca suprafața domeniului public (12.721 mp) cuprinsă între parcarea de la nord de Strada Greva de la Grivița, ce se învecinează la sud cu Hala Moldovei, la est cu Strada Mare a Unirii, iar la vest cu Strada Piața Moldovei să fie scoasă la licitație într-un proces de concesiune pe o anumită perioadă de timp.

Investitorul ar urma să realizeze pe baza caietului de sarcini un complex modern cu destinație pentru comercializarea cu precădere a produselor agroalimentare și, bineînțeles, și o zonă de comerț industrial cu parcări supra sau subterane.

În acest sens, există mai multe variante de lucru și anume:

– [ ] Concesionarea suprafeței situată la nord de Strada Greva de la Grivița pentru realizarea unui spațiu de parcare și subsol, precum și a unor spații de comercializare a produselor agroalimentare la nivelul solului. În ceea ce privește zona existentă a pieței, se vor reabilita spațiile comerciale existente;

– [ ] Concesionarea întregii suprafeți cu condiția de a realiza modernizarea zonei în mod etapizat, astfel încât agenții economici să nu întrerupă activitatea. Să se construiască mai întâi corpul de la nord de Strada Greva de la Griviței, unde vor putea fi relocați pentru o perioadă proprietarii ce dețin spații comerciale adiacente Pieței Moldovei.

În ceea ce privește zona pieței, aceasta se va remodela complet, prin realizarea, în subteran, a unei parcări dar și a unor spații de depozitare și trasee funcționale adecvate pentru alimentarea spațiilor comerciale.

Comunicat de presă, Primăria municipiului Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?