La data de 1 august a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au efectuat 2 percheziții domiciliare, în județul Bacău, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
În urma perchezițiilor domiciliare și a percheziționării vehiculului folosit de una dintre persoanele bănuite, au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, aproximativ 130 de grame de cocaină, 3.600 de euro, 3.000 de lire sterline, 9.200 de lei, bijuterii din aur, în cantitate de aproximativ 150 de grame, un autoturism de lux și 5 telefoane mobile.
Din cercetări a reieșit că, începând din luna iulie 2022, 3 persoane, din județul Bacău, ar fi procurat, transportat, deținut, oferit și vândut diferite cantități de cocaină (contra sumei de 100 euro/gram) unor consumatori din județele Bacău și Vrancea.
3 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, în vederea audierii.
În urma administrării materialului probator, D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vrancea a dispus măsura reținerii, pentru 24 ore, față de cele trei persoane, urmând a fi prezentate Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acțiuni s-a beneficiat de sprijinul B.C.C.O. Bacău, I.P.J. Bacău, I.P.J. Vrancea și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Bacău.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursă text și foto: IPJ Vrancea