Ediția: Luni 16 Decembrie 2024. Nr 6780
Ediția: Luni 16 Decembrie 2024. Nr 6780

VIDEO! Două cadre militare plecate sâmbătă în Cheile Tișiței, găsite astăzi de salvamontiști și jandarmi

Un echipaj Salvamont Vrancea format din 4 persoane, susținut de o echipă a Jandarmeriei Montane alcătuită din 3 persoane, a reușit să găsească astăzi două persoane dispărute ieri în Cheile Tișiței, plecate în drumeție de la locul de cazare din Lepșa.

Apelul către Salvamont Vrancea, privind dispariția persoanelor, a fost efectuat astăzi în jurul orei 13.30, de către membri ai familiei celor în cauză și de către persoanele care le găzduiau în Lepșa, echipa Serviciului Public Județean acționând imediat și pornind în căutarea persoanelor dispărute (cadre militare, vârsta 40 de ani).

Din cauza terenului extrem de accidentat și a faptului că toate punțile din Cheile Tișiței au fost luate de ape, intervenția a fost și este una extrem de dificilă, însă persoanele izolate de ape sunt acum în siguranță (nu au nevoie de îngrijiri medicale).

Salvamont Vrancea este în măsură să anunțe că intervenția este în derulare și că echipele de salvare mai au de parcurs circa 1 kilometru până la intrarea în Cheile Tișiței. (ora 20.10 – n.r.)

Departament Comunicare Salvamont Vrancea

Sursa foto și video: Salvamont Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?