Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Un preot din Iași organizează un „festival al familiei” – cu Provincialii, Smiley, Gașca Zurli – pentru a ajuta peste 10.000 de copii nevoiaşi

Un preot din Iaşi va organiza în perioada 19-21 august un festival al familiei, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, din dorinţa de a ajuta peste 10.000 de copii să meargă la şcoală. Preotul Dan Damaschin, paroh la biserica din curtea Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă”, a declarat, pentru AGERPRES, că Festivalul Inimo (www.inimo.ro) va fi organizat pentru a susţine cauza copiilor şi familiilor aflate în dificultate. „Va fi un festival unicat în România, un festival al familiei. Avem spectacole pentru copii, circ, muzică de cameră, muzică populară, pop, rock. Mă bucur foarte mult că au confirmat participarea artişti precum Ştefan Bănică jr, Andra, Smiley, Direcţia 5, Damian Drăghici, Connect-R, Provincialii, Plăieşii, Surorile Beregoi, Gaşca Zurli şi mulţi, mulţi alţii. Oamenii s-au mobilizat şi vor aduce cea mai mare scenă din ţară”, a declarat preotul Dan Damaschin, organizatorul Festivalului Inimo.

Accesul la fiecare spectacol sau concert se va face pe bază de donaţii. Banii vor fi cheltuiţi pentru a îmbrăca 10.228 de elevi care trebuie să meargă la şcoală. Totodată, din aceşti bani vor fi cumpărate ghiozdane şi rechizite.

„Sunt un preot şi am grijă de 10.228 de copii care trebuie îmbrăcaţi pentru şcoală. Aceşti bani obţinuţi din donaţii îi vom folosi pentru a ajuta toţi aceşti copii. Unind educaţia, faptele frumoase, vom fi fericiţi nu doar că ne-am distrat, ci şi că am făcut o faptă bună şi un copil fericit”, a declarat preotul Dan Damaschin.

Sursa foto: Facebook/Preot Dan Damaschin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?