Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Spania: O dronă a salvat de la înec un adolescent de 14 ani

Un serviciu pionieresc de drone-salvamar, implementat recent pe mai multe plaje din Spania, a salvat în această lună viaţa unui băiat de 14 ani, care încerca să ajungă la ţărm înotând împotriva unui curent marin foarte puternic în largul unei plaje din Valencia, au anunţat operatorii acestor dispozitive, citaţi de Reuters. O dronă din acel serviciu a aruncat în apele Mării Mediterane o vestă de salvare, care i-a permis adolescentului să plutească la suprafaţa apei până la sosirea unui echipaj de salvamari profesionişti.

Am văzut că băiatul se afla într-o stare foarte proastă, aproape că nu mai avea deloc energie pentru a se menţine la suprafaţa apei, aşa că i-am trimis acea vestă de salvare‟, a declarat Miguel Angel Pedrero, pilot de drone în cadrul General Drones, compania care furnizează această tehnologie. „Din cauza valurilor mari, a fost o manevră complicată, dar, în cele din urmă, am reuşit să îi trimitem o vestă şi el a putut să plutească până când salvamarii au ajuns lângă el la bordul unui jet ski‟, a adăugat specialistul spaniol. Compania General Drones, cu sediul în Valencia, a început să ofere sprijin salvamarilor spanioli în 2017 în oraşul Sagunto, situat la nord de Valencia.

În prezent, compania deţine mai mult de 30 de piloţi şi dronele sale sunt utilizate de salvamarii care lucrează pe 22 de plaje din întreaga Spanie, oferind asistenţă rapidă în situaţii critice de înec, înainte ca salvamarii să ajungă în proximitatea persoanelor aflate în pericol. „Aceste secunde suplimentare sunt vitale în anumite cazuri şi le permit, totodată, echipajelor de salvare să se apropie de persoanele în cauză într-o manieră mai calmă şi mai precaută‟, a adăugat Miguel Angel Pedrero. După ce a fost salvat, adolescentul de 14 ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost trimis la un spital local după ce personalul medical al unei ambulanţe l-a conectat la o mască cu oxigen. Tânărul a fost externat după 24 de ore. În total, 140 de oameni au murit înecaţi în Spania în primele şase luni ale anului 2022, în creştere cu 55% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Federaţiei Regale Spaniole a Salvamarilor şi Echipajelor de Salvare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?