Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

FOTO: „Magia școlii de vară” la Școala Gimnazială „Mareșal Alexandru Averescu” Adjud

Proiectul educațional „Magia școlii de vară” le-a oferit elevilor Școlii Gimnaziale „Mareșal Alexandru Averescu” din Adjud prilejul de afirmare a capacităților și aptitudinilor acestora în activități recreative desfășurate în aer liber, în curtea școlii, pe aleile parcului municipal și în sala multimedia a Bibliotecii Municipale Adjud. Conform datelor furnizate de organizatori, activitățile cuprinse în acest proiect s-au desfășurat pe parcursul lunii iulie, fiind realizate cu implicarea cadrelor didactice din învățământul primar, respectiv: Pînzaru Gina Mihaela, Buculei Marinela, Bocman Adriana, Anghel Angelica și directoarea Severin Florentina. 

Aventura pe tărâmul cunoașterii a avut drept scop stimularea implicării voluntare a elevilor în activități recreativ-instructive, promovarea și valorizarea potențialului individual și de grup al acestora, precum și însușirea unor alternative real-educative de petrecere a timpului liber, menite să distragă elevii de la tentațiile nocive specifice vârstei copilăriei (utilizarea excesivă a dispozitivelor electronice, apartenența la grupuri constituite pe principiul dominării și violenței etc.). Atenția elevilor a fost captată de o serie variată de jocuri și activități interactive, artă culinară, lectură în aer liber, dezbateri pe subiecte provocatoare, dramatizări, dansuri ritmice, karaoke. 

La final, elevii au adunat într-un jurnal impresii scrise, desene și propuneri pentru activitățile viitoare. Părinții copiilor au devenit conștienți de importanța acestui program, s-au implicat și au sprijinit cadrele didactice în organizarea și desfășurarea activităților extracurriculare propuse. Conducerea Școlii Gimnaziale „Mareșal Alexandru Averescu” Adjud a felicitat și apreciat implicarea activă la acest proiect, oferind elevilor diplome de participare și dulciuri. „Vacanță magică, dragi copii!!!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?