Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Angajat al ISU Vrancea cercetat pentru că ar fi avut relații sexuale cu o fată de 13 ani

Anchetă în curs în cazul unui vrâncean, angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Anghel Saligny” al județului Vrancea, care este cercetat pentru act sexual cu un minor. Bărbatul, în vârstă de 20 de ani, este acuzat de unchiul și apropiații unei fete de 13 ani că ar fi întreținut cu aceasta relații sexuale de câteva ori, în cursul acestei luni, pe fondul unor presiuni. Dosarul a fost înregistrat la poliție, inițial reclamația vizând infracțiunea de viol, însă anchetatorii merg pe varianta că fata de 13 ani era într-o relație cu bărbatul cu 7 ani mai mare și că este posibil ca aceasta să își fi dat consimțământul, astfel că încadrarea a fost de act sexual cu un minor. Pe de altă parte, apropiații adolescentei vorbesc despre anumite presiuni, dar și amenințări din partea celui vizat, apărute imediat după ce s-a aflat de toate acestea. Ceea ce este cert e că cel mai probabil dosarul va lua calea Parchetului Militar Iași, competent să soluționeze cauza, dat fiind că vorbim despre un cadru militar. Ulterior, în funcție de soluția dispusă de procurorii militari, vor fi luate în discuție și măsuri, în cazul în care se impun. 

De la nivelul ISU Vrancea ni s-a confirmat că există o anchetă în curs, momentan așteptându-se finalizarea dosarului penal, conform procedurii. „Având în vedere că este în curs o anchetă penală, comisia constituită la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea și-a suspendat activitatea până la finalizarea cercetărilor”, ne-au spus reprezentanții ISU Vrancea.

Sursa foto: www.ziarulevenimentul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?